Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"De ce am ales Cagliari?". Răspunsul oferit de Răzvan Marin, după transferul de la Ajax

Cosmin Cioboata

Actualizat 31/08/2020 la 19:28 GMT+3

Răzvan Marin a fost cumpărat de Cagliari de la Ajax, în schimbul sumei de 10 milioane de euro. Internaționalul român a părăsit formația din Amsterdam după un singur sezon, iar acum privește optimist către viitor, în Serie A.

Răzvan Marin, jucătorul lui Cagliari

Credit imagine: Twitter

Răzvan Marin a fost prezentat astăzi de Cagliari, după ce a efectuat vizita medicală.
"Salutare, Răzvan!", au scris italienii, pe contul de Twitter.
Marin a oferit prima declarație după sosirea în Italia, considerând această mutare drept cea mai bună opțiune a sa, la ora actuală.
Mijlocașul de 24 de ani, crescut la Academia lui Hagi, își dorește să progreseze mult în campionatul Italiei, unde va întâlni adversari de top precum Cristiano Ronaldo, Zlatan Ibrahimovic sau Romelu Lukaku.
"Sunt foarte fericit că mă aflu aici. Sunt nerăbdător să încep treaba la echipă. De ce am ales Cagliari? Pentru că am simțit, în acest moment, că este cea mai bună opțiune pentru cariera mea. Vreau să progresez mult aici.", a spus Răzvan Marin, citat de Digisport.

Răzvan Marin a fost cumpărat de Cagliari de la Ajax

Torino, Club Brugge și Galatasaray erau celelalte 3 echipe interesate în serviciile lui Răzvan Marin. În cele din urmă, internaționalul român a ales Cagliari.
Transferului lui Marin la Cagliari ocupă locul al 4-lea în topul celor mai scumpe mutări ale jucătorilor români. Tot cu 10 milioane de euro s-au realizat și transferurile lui Adrian Mutu la Parma (2002), respectiv Nicolae Stanciu la Al Ahli (2019). De asemenea, Răzvan Marin ocupă și locul 3 în această ierarhie, cu transferul de 12 milioane de euro realizat de Ajax vara trecută.
Cotat la 8 milioane de euro de site-ul transfermarkt.com, Răzvan Marin a fost crescut la Academia lui Gheorghe Hagi, urmând ca în 2013 să ajungă la Viitorul, echipa patronată tot de "Rege". Standard l-a cumpărat în 2017, în schimbul a 4,8 milioane de euro.
Răzvan Marin a bifat 21 de selecții la naționala României, reușind să înscrie un gol.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo