articol de Romeo Ene
Ronaldo a dezvăluit ceea ce consideră a fi ’’cel mai important trofeu’’ din cariera sa până în prezent, discutând totodată şi despre golul său preferat. Este unul dintre cei mai titraţi jucători din generaţia sa, câştigând 32 de trofee alături de Manchester United, Real Madrid şi Juventus, fiind desemnat Balonul de Aur de 5 ori. Ajuns la 36 de ani, Ronaldo s-a bucurat de câştigarea Campionatului European din 2016 cu Portugalia, iar acesta a insistat că înseamnă mai mult pentru el decât toate celelalte realizări ale sale.
Serie A
"Bijuteria Mihăilă străluceşte și vede Champions League". Românul, aproape de lovitura carierei
ACUM 13 MINUTE

Euro 2016, cel mai important trofeu pentru Ronaldo

Ronaldo a marcat 3 goluri pentru Portugalia la Euro 2016, dar a fost nevoit să iasă de pe teren în finala cu Franţa din cauza unei accidentări. Eder a adus trofeul la Lisabona spre bucuria starului de la Juventus. Acesta şi-a încurajat colegii de pe margine şi a fost cuprins de emoţie după fluierul final al arbitrului, câştigând Campionatul European cu naţionala sa.
Vorbind în calitate de ambasador oficial pentru LiveScore, Ronaldo a mărturisit: ’’Campionatul European din 2016 a început bine pentru mine, dar ulterior am fost dezamăgit pentru că m-am accidentat în finala cu Franţa. Totuşi, la sfârşitul meciului am plâns de bucurie. Am trăit trei tipuri de sentimente şi emoţii pe parcursul acelui joc, dar la finalul partidei a fost incredibil ce am simţit. Este probabil cel mai important trofeu pe care l-am câştigat în viaţa mea’’.
Atacantul lui Juve este cu gândul la Campionatul European din această vară, iar apărarea trofeului ar însemna ceva incredibil pentru Portugalia: ’’A fost foarte emoţionant. Un nou trumf ar fi incredibil şi, desigur, mergem la acest turneu final cu ambiţia de a câştiga. Avem o echipă bună, dar ştim şi că sunt o mulţime de naţionale puternice care participă’’, a adăugat portughezul.

Golul preferat al lui Ronaldo

Ronaldo a trebuit să aleagă din cele 777 de reuşite cea pe care o îndrăgeşte cel mai mult, iar răspunsul a fost unul surprinzător. Atacantul lui Juventus nu poate uita faimoasa sa ’’foarfecă’’, chiar împotriva lui Juventus, pe vremea când evolua la Real Madrid, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor în sezonul 2017-2018.
Atunci, los blancos s-au impus în prima manşă cu 3-0, Ronaldo deschizând scorul, înainte de a face ’’dubla’’ cu o execuţie acrobatică spectaculoasă care l-a lăsat pe Gianluigi Buffon fără replică.
’’După cum ştiţi, am înscris 777 de goluri în cariera mea. Este puţin nefericit, dar, din păcate, trebuie să menţionez că am marcat golul meu preferat împotriva echipei mele actuale, Juventus, şi l-am învins pe marele meu prieten, Gianluigi Buffon. Aş spune că acesta este golul meu preferat din cariera mea de jucător’’, a încheiat Ronaldo pentru LiveScore, citat de goal.com.
Portughezul s-a bucurat de un nou sezon reuşit în tricoul ’’bătrânei doamne’’, înscriind 36 de goluri în 44 de apariţii în toate competiţiile. 29 dintre acestea au venit în Serie A, primind titlul de golgheter al competiţiei. De asemenea, a reuşit să câştige în premieră Cupa Italiei, dar şi a doua Supercupă.
Serie A
Allegri, criză de nervi după meciul cu Milan: "La dracu! Și ei vor să joace pentru Juventus..."
IERI LA 05:34
Serie A
Sampdoria - Inter 2-2. Radu Drăgușin "uitat" pe banca de rezerve
12/09/2021 LA 14:24