Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronaldo e primul jucător din istorie care ajunge la un aşa record. Un nou meci magic pentru Juventus

Cristian Mihală

Publicat 02/02/2020 la 15:33 GMT+2

Juventus s-a impus cu 3-0 împotriva Fiorentinei, în etapa a 22-a din Serie A. Ronaldo a reuşit o dublă, după ce a marcat din două lovituri de pedeapsă.

Esultanza di Cristiano Ronaldo

Credit imagine: Getty Images

Starul portughez al "Bătrânei Doamne" va împlini săptămâna viitoare 35 de ani, însă forma arătată e una incredibilă. CR7 are deja 10 goluri în 6 meciuri, în 2020, fiind cel mai în formă jucător din lume.
În confruntarea cu Fiorentina, lusitanul a marcat de două ori din penalty (minutele 40 şi 80) şi a ajuns la 9 partide la rând în Serie A în care a punctat, egalând recordul deţinut de David Trezeguet.
"L-am studiat pe Ronaldo şi ştiu unde bate penaltyurile. Nu o să vă spun ce am observat, pentru că s-ar putea decide să schimbe colţul", spunea Dragowski în conferinţa de presă de dinaintea întâlnirii. CR7 nu a avut vreo emoţie şi l-a învins de două ori de la punctul cu var pe goalkeeperul grupării viola.
50 de goluri în 70 de meciuri are Ronaldo, de când a sosit la Juve.
Ronaldo e primul jucător din istorie care înscrie în 9 meciuri la rând în trei competiţii diferite: La Liga, Champions League şi Serie A
Al treilea gol al bianconerilor duminică a purtat semnătura lui De Ligt, după un assist al lui Dybala.
Juve rămâne pe primul loc în Serie A, cu 6 puncte peste marea rivală, Inter. Formaţia lui Conte are un meci dificil la Udinese, echipă care a alunecat în zona nisipurilor mişcătoare din campionatul italian.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo