Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronaldo, gest oribil în fața fotbalistului care îl idolatriza: "M-am simțit rușinat"

Cristian Mihală

Publicat 05/04/2021 la 10:48 GMT+3

Cristiano Ronaldo este un sportiv desăvârșit și un om extraordinar, dar toți știu cât de greu digeră înfrângerile. Robin Gosens (26 de ani), jucătorul de bandă stânga al Atalantei a simțit pe propria piele ce înseamnă un CR7 afectat de un eșec.

Ronaldo și Gosens, într-un Juventus - Atalanta

Credit imagine: Eurosport

În cartea pe care tocmai a publicat-o - "Merită să ai un vis" -, Robin Gosens, starul Atalantei evocă un episod care l-a marcat. În sezonul 2018-2019, la prima sa întâlnire cu idolul Ronaldo, fotbalistul german a rămas cu un gust amar. Pentru că cel datorită căruia a făcut sacrificii în fotbal, fiind o sursă de inspirație, l-a tratat extrem de urât.

Ronaldo l-a dezamăgit pe Gosens cu atitudinea sa

Concret, după o dispută din Cupa Italiei, acum doi ani, Ronaldo a avut o atitudine care l-a dezamăgit pe Gosens. Atalanta o învinsese pe Juventus cu 3-0, în sferturile competiției (trupa lui Gasperini avea să joace finala în acea stagiune), iar fotbalistul nerazzurrilor spera la final să își îndeplinească un vis: să facă schimb de tricouri cu cel pe care îl idolatriza. Doar că portughezul a fost atât de afectat de eșec încât s-a comportat de o manieră care nu doar că l-a dezamăgit pe neamț, dar l-a făcut să se simtă "mic" și "să vrea să se ascundă".
"După meciul cu Juventus, am mers la Ronaldo pentru a-mi împlini un vis. Voiam tricoul său. M-am dus imediat după fluierul final, nici nu m-am bucurat pentru succes. Dar Ronaldo nu a acceptat să facem schimb. L-am întrebat: "Cristiano, vrei să facem schimb de tricouri?". Nici măcar nu m-a băgat în seamă. A zis "Nu", uitându-se în altă parte". M-am înroșit tot și m-am simțit rușinat. Am plecat de pe teren, dar mă simțeam mic. Știți momentul ăla în care ești atât de jenat și te uiți în stânga și dreapta să vezi dacă te-a văzut cineva? Așa m-am simțit eu, voiam să mă ascund", a dezvăluit Robin Gosens în cartea sa.
Gosens este din 2017 la Atalanta și acoperă impecabil flancul stâng, fiind extrem de util și în atac. A marcat 22 de goluri în 104 partide și a devenit o prezență constantă în ultimul an în lotul Germaniei lui Low.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo