Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronaldo, întrebat de jurnaliștii italieni cine e cel mai bun jucător din Serie A. Răspunsul vârfului

Cristian Mihală

Actualizat 26/12/2019 la 18:07 GMT+2

Cristiano Ronaldo este convins că este cel mai bun jucător din Serie A, chiar dacă 2019 a fost cel mai slab an al său din ultimele 10 sezoane.

Cristiano Ronaldo

Credit imagine: Getty Images

Într-o discuție cu jurnaliștii italieni, CR7 a dezvăluit că se consideră cel mai bun jucător din campionatul italian, lucru certificat și de premiul primit la începutul lunii decembrie. Lusitanul pare conștient că anul în curs nu a fost unul ideal și speră ca în 2020 să redevină o mașinărie de goluri.
"Deocamdată, eu sunt cel mai bun, am fost şi premiat la gală. Vom vedea cine va fi anul viitor, dar eu mă bazez pe faptul că tot eu voi fi cel mai bun" a spus Cristiano Ronaldo.
Mulți spun că randamentul mai slab al lui Ronaldo s-ar datora în primul rând adversarilor din Serie A, și nu vârstei lusitanului. Echipele sunt mult mai organizate în Italia, astfel că portughezul are mult mai puține spații decât în La Liga. Întrebat de apărările adverse, CR7 le-a dat acestora nota "7", menționând că cei mai buni fundași din Serie A sunt colegii săi de la "Bătrâna Doamnă".
"Cei mai puternici fundaşi sunt cei cu care mă antrenez Bonucci, Chiellini şi De Ligt" a răspuns portughezul.

Ronaldo, premiat în seara în care Messi a luat Balonul de Aur

Cristiano Ronaldo a primit trofeul pentru Jucătorul Anului în Serie A în aceeași seară în care marele său rival, Leo Messi, a câștigat cel de-al 6-lea Balon de Aur din carieră, devenind primul jucător care atinge acest prag.
Aflând că nu va fi câștigător, Ronaldo a ales să participe la Gran Gala ce a avut loc luni seară la Milano. Acolo a primit premiu pentru cel mai bun jucător din Serie A în 2019. Cea mai bună echipă a fost desemnată Atalanta, în timp ce Gian Piero Gasperini a primit premiul pentru cel mai bun antrenor.
Cristiano Ronaldo s-a aflat și în echipa anului: Samir Handanovic (Inter); Aleksandar Kolarov (Roma), Giorgio Chiellini (Juventus), Kalidou Koulibaly (Napoli), Joao Cancelo (Juventus*); Miralem Pjanic (Juventus), Josip Ilicic (Atalanta), Nicolo Barella (Cagliari*); Fabio Quagliarella (Sampdoria), Cristiano Ronaldo (Juventus), Duvan Zapata (Atalanta).
Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător care câștigă premiul pentru cel mai bun jucător în Anglia, Spania și Italia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo