Eurosport
Surpriză majoră: unde poate ajunge Icardi, după despărțirea de PSG
De
Publicat 12/04/2020 la 15:23 GMT+3
Cei de la Paris Saint-Germain au decis să nu prelungească împrumutul lui Mauro Icardi sau să-l transforme în transfer definitiv.
Mauro Icardi (PSG) a ouvert le score face à Galatasaray
Credit imagine: Getty Images
Mauro Icardi se poate întoarce în Serie A. Nu la Inter Milano, clubul de care aparține, ci la Juventus Torino! Campioana Italiei este gata să-l transfere pe argentinian în vară, fiind dispusă să ofere și jucători la schimb, scrie Carlciomercato.
Icardi nu mai are viitor la PSG după ce soția și agentul său, Wanda Nara, le-a transmis parizienilor că își dorește revenirea în Italia. Astfel, PSG a abandonat planurile de a-l transfera definitiv iar Juventus speră să profite.
Juventus este gata să ofere 100 de milioane de euro pentru Icardi: 3 jucători pot fi incluși în transfer: Miralem Pjanic, Alex Sandro și Mattia De Sciglio, la care să se adauge o sumă de bani pentru a atinge pragul dorit de Inter.
Juve vrea un vârf
Cei de la Juventus vor neapărat un nou atacant de careu pentru sezonul viitor în condițiile în care situația lui Gonzalo Higuain este una incertă. Higuain mai are contract până în vara lui 2021 și nu se pune problema prelungirii contractului astfel că Juve e gata să renunțe în această vară la el.
În afara lui Icardi, Juventus are și o variantă de back-up: Gabriel Jesus de la Manchester City.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia
Promo
Promo