Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Va juca Tătărușanu la Milan?". Răspunsul lui Contra, fost fundaș la formația de pe San Siro

Cosmin Cioboata

Actualizat 09/09/2020 la 19:10 GMT+3

Ciprian Tătărușanu va fi noul jucător al lui AC Milan. Goalkeeper-ul român de 34 de ani va ajunge pe San Siro joi și va semna un contract valabil pe trei sezoane.

Cosmin Contra, tehnicianul lui Dinamo

Credit imagine: Eurosport

Ciprian Tătărușanu s-a înțeles deja cu AC Milan, iar joi va sosi în Italia pentru a efectua vizita medicală, anunță presa din Peninsulă. În același timp, Getfootballnewsfrance.com susține că formația de pe San Siro va plăti o sumă modică pentru internaționalul nostru - 500.000 de euro.
După ce nu a primit vreo șansă la Lyon, unde a fost rezerva eternă a lui Anthony Lopes, portarul naționalei României a acceptat oferta lui AC Milan. Nici la formația italiană nu va fi soluția numărul unu, în condițiile în care "diavolii" îl au pe Gianluigi Donnarumma, însă e limpede că pentru CV-ul și contul bancar al portarului alegerea se justifică din toate punctele de vedere.
De-a lungul timpului, numai doi români au mai ajuns la AC Milan: Florin Răducioiu (1993/1994) și Cosmin Contra (2001/2002).
Cosmin Contra, în prezent pe banca lui Dinamo, a evoluat la Milan în sezonul 2001/2002, după ce italienii le-au plătit 7 milioane de euro celor de la Alaves. "Guriță" a bifat 44 de apariții pentru trupa de pe San Siro în toate competițiile, reușind să înscrie 4 goluri și să ofere 5 pase decisive.

Contra crede că Tătărușanu poate prinde meciuri la Milan: "Sper din toată inima să joace"

La scurtă vreme după ce a apărut vestea că Tătărușanu va ajunge la Milan, Contra a fost întrebat despre șansele pe care portarul român le are să evolueze în fața lui Donnarumma. Tehnicianul lui Dinamo consideră că Tătărușanu va avea o misiune foarte dificilă, însă nu imposibilă, ținând de numărul mare de meciuri pe care Milanul le are într-un singur sezon:
"Mă bucur pentru el. Bravo lui. Nu știu dacă va reuși să joace. Donnarumma este unul dintre căpitanii echipei. Eu cred că poate să facă lucrul ăsta, cum Milan are o grămadă de meciuri, ar putea să prindă și el.
Chiar dacă va fi rezervă, va fi la o echipă imensă și sper din toată inima să apuce să joace și să demonstreze că este un portar valoros. Eu știu ce înseamnă să joci la Milan. Să se integreze cât mai repede și sunt convins că va demonstra că se poate baza pe el oricând.", a declarat Cosmin Contra, pentru Antena Sport.
Cotat la 1,2 milioane de euro de transfermarkt.com, Ciprian Tătărușanu și-a început cariera la Juventus București. De-a lungul carierei, el a mai apărat poarta celor de la Gloria Bistrița, FCSB, Fiorentina, Nantes și Lyon. Tătărușanu a bifat și 70 de selecții la naționala României, reușind să încheie 33 de meciuri fără să primească gol.
picture

Premier League se întoarce din 12 septembrie la Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo