Cellino, fost patron la Leeds United între 2014 și 2017, consideră că severitatea crizei la nivel mondial continuă să fie subestimată de unii.
”Nu trebuie să ne mai gândim când să începem campionatul, ci doar să supraviețuim. Trebuie să trecem direct la următorul sezon. Este timpul să fim realiști. Asta este ciuma. Nu mai putem juca în acest an. Trebuie să ne gândim la următorul. Unii nu cred că își dau seama de ce se întâmplă iar acei oameni sunt mai răi decât virusul. Nu cred în miracole. Trebuie să ne resetăm”, a declarat el pentru Corriere Dello Sport.
Brescia se afla pe ultimul loc din Serie A când s-a suspendat competiția la începutul lui martie. Deși Cellino cere ca sezonul să fie anulat, unele cluburi precum Lazio, care are speranțe la titlu dar și Napoli, iau în considerare să revină la antrenamente. Cei de la Lazio au revenit asupra decizie și au amânat reluarea pregătirii, însă Napoli urmează să reînceapă antrenamentele.
Serie A
Ianis Hagi, ca și transferat la Roma, în iarnă. Suma uriașă pusă la bătaie de Mourinho
ACUM 4 ORE
”Oricine vrea acest titlu blestemat, să îl ia. Este terminat sezonul, încheiat. Și nu spun asta pentru că este Brescia ultima. Suntem ultimii pentru că o merităm”, a adăugat el.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Serie A
"Bijuteria Mihăilă străluceşte și vede Champions League". Românul, aproape de lovitura carierei
22/09/2021 LA 07:46
Serie A
Allegri, criză de nervi după meciul cu Milan: "La dracu! Și ei vor să joace pentru Juventus..."
21/09/2021 LA 05:34