Articol scris de Romeo Ene
Jurnaliştii de la Parmalive au analizat sezonul făcut de Valentin Mihăilă, care a venit de la CS U Craiova contra sumei de 8.5 milioane de euro, şi l-au notat cu 6,5, ţinând cont de faptul că jucătorul român a fost o bună parte din sezon accidentat.
Serie A
"Bijuteria Mihăilă străluceşte și vede Champions League". Românul, aproape de lovitura carierei
IERI LA 07:46
Mihăilă, lăudat de jurnaliştii italieni
Mijlocaşul de 21 de ani a lăsat o impresie plăcută în tricoul Parmei, iar jurnaliştii italieni nu au ezitat să-l laude pentru reuşitele sale. În 17 apariţii, românul a reuşit 4 goluri şi 2 pase decisive, fiind notat cu 6,5.
"Strălucirea din noapte, talentul Parmei este românesc!", notează jurnaliştii italieni.
"Valentin Mihăilă este unul dintre rarele motive de bucurie din lotul Parmei. O problemă fizică pe care o avea încă de când a fost transferat l-a forțat să rateze mare parte din campionat, iar o altă accidentare i-a cauzat absența din ultima parte a sezonului.
Între aceste două perioade, a fost, cu siguranță, printre cei mai buni jucători ai echipei, iar prestațiile sale de top coincid cu sosirea lui D'Aversa și cu momentul în care Parma a pierdut orice șansă la salvare. Cu toate acestea, a luptat din greu. Contra Fiorentinei a marcat un gol fundamental prin care a păstrat speranțele, iar cea mai bună dovadă a venit contra Romei. Alături de Man, a exploatat toate slăbiciunile apărării adverse, a marcat și a contribuit la al doilea gol.
A fost de neoprit în acel meci, astfel că nu e o coincidență faptul că Roma l-a urmărit în primul său sezon din Italia", precizează Parmalive.
Parma anunţă că nu se va despărţi de jucătorii importanţi
Formaţia de pe Ennio Tardini va ţinti revenirea rapidă în Serie A, iar Ribalta a anunţat că pentru a reuşi acest lucru, Parma nu va renunţa la jucătorii valoroşi.
"Direcția noastră va fi clară, indiferent de liga în care jucăm. Nu jucătorii decid dacă pleacă sau nu, ci clubul. Există contracte, indiferent de divizie. Retrogradarea nu schimbă prea mult proiectul nostru. Nu vom fi genul de club de la care jucătorii pot pleca când vor. Aici vom respecta contractele și vom face evaluările necesare, însă liga în care jucăm nu ne va afecta planurile pe termen lung.", a declarat el.
"Toate echipele au jucători tineri și jucători mai puțin tineri. Nu cred că probleme noastre sunt cauzate de jucătorii tineri. Vreau să iau doar lucrurile pozitive din acest sezon. Am văzut multe meciuri în care Parma conducea cu 2-0 și nu reușea să câștige, prea multe! Nu știu ce s-a întâmplat, dar sigur nu e normal. Vreau să iau lucrurile pozitive și să o luăm de la capăt.", a declarat Ribalta, potrivit aceleiaşi surse.
2 goluri şi o pasă decisivă a reuşit Man la Parma, în 14 partide. Celălalt românm, Mihăilă, are 4 reuşite şi 2 assist-uri în 17 apariţii, iar cei doi mai au contract cu italienii până în 2025.
Serie B
Valentin Mihăilă a marcat din nou pentru Parma, dar echipa sa a pierdut primul meci din noul sezon
19/09/2021 LA 20:26
Fotbal
Rădoi a anunțat convocările preliminare pentru dubla cu Germania și Armenia. Revenire după 2 ani
17/09/2021 LA 10:46