William Garbutt, primul ”Mister” al fotbalului italian

William Thomas Garbutt, pe numele său complet, s-a născut la data de 9 ianuarie 1883 în Hazel Grove, aflată la suburbia oraşului Stockport. Născut într-o familie numeroasă, locuind în aceeaşi casă alături de mama sa, tatăl său, de meserie tâmplar, bunica din partea mamei, şase surioare şi un frăţior ce era, la rândul său, "pe drum", William Garbutt s-a înrolat încă de la o vârstă fragedă în armată, practicând fotbalul pentru echipa artileriei regale a Marii Britanii. La vârsta de 20 de ani, întors de pe front, Garbutt şi-a început cariera de jucător profesionist la Reading, pentru care a evoluat timp de trei ani. În 1906, el face trecerea la echipa Woolwich Arsenal, ce mai târziu avea să fie denumită ca Arsenal Londra, unde a evoluat în 52 de partide oficiale.

Având ca rol pe "dreptunghiul verde" de extremă dreaptă, Garbutt se transferă doi ani mai târziu la Blackburn Rovers, cvintuplă câştigătoare a Cupei Angliei între 1884 şi 1891, fiind echipa pentru care a acumulat cel mai mare număr de meciuri pentru o echipă de club, şi anume 82 de partide, punctând pe tabelă de zece ori. Totuşi, accidentările suferite aveau să îşi pună o puternică amprentă asupra carierei lui William şi a viitorului său în calitate de jucător, fiind forţat să se retragă prematur la vârsta de 29 de ani.

Într-o perioadă în care mulţi fotbalişti proaspăt retraşi din activitate au ales să se implice în afacerile cu pub-uri, aflată într-o continuă creştere în ţările britanice, însă puternic afectată de Marea Depresie din perioada 1929-1939, William avea alte planuri puse la punct. Drept pentru care el ia decizia de a emigra în Italia, mai exact în Genoa, şi să îşi găsească un loc de muncă în zonă ca docher, cel responsabil pentru încărcarea şi descărcarea vapoarelor, portul din Genoa fiind cel mai important din italia şi unul dintre cele mai mari porturi din Marea Mediterană, alături de Marseille şi Barcelona.

La scurt timp după stabilirea sa în "ţara cizmei", William Garbutt este descoperit de cel ce, ulterior, avea să devină primul şi singurul antrenor principal din istoria acestui sport cu două Campionate Mondiale în palmares, şi anume Vittorio Pozzo. La insistenţele şi recomandările celui din urmp, William Garbutt a fost, brusc, numit în funcţia de antrenor al echipei locale, Genoa CFC, cea mai titrată echipă de fotbal a Italiei acelor vremuri, cu şase titluri de campioană, urmăritoarea ei din acest punct de vedere fiind Pro Vercelli, cu cinci astfel de titluri.

Aici, Garbutt, fără o experienţă în calitate de antrenor, aduce câteva noutăţi şi totodată primele în lumea fotbalului italian. A restructurat metodele de antrenament folosite la Genoa, punând accent pe pregătirea fizică şi pregătirea tactică, s-a ocupat în mod direct de primele două transferuri efectuate pe sume de bani din istoria fotbalului, achiziţionând un jucător de la Andrea Doria (actualmente Sampdoria), şi unul de la AC Milan. Totodată, Genoa a devenit primul club italian ce dispută un meci de fotbal în afara graniţelor ţării, datorită conexiunilor avute de Garbutt în Anglia, organizând un meci amical împotriva clubului unde şi-a început cariera de jucător, Reading. Aceste detalii au transformat pe Genoa dintr-o echipă cu statut semi-profesionist într-o forţă a fotbalului italian.

La trei ani după ce William Garbutt a fost instalat ca antrenor principal al echipei, Genoa a câştigat un nou titlu de campioană a Italiei, în 1915, completând mandatul său memorabil cu alte două titluri, în 1923 şi 1924. De altfel, în stagiunea 1923-24, Genoa avea să obţină ultimul de campioană din istorie, fiind şi începutul declinului pentru o echipă, altădată, văzută drept o forţă a acestui sport în "cizmă". În acelaşi an, impresionat de performanţele reuşite pe banca genovezilor, Vittorio Pozzo îl cooptează pe Garbutt în staff-ul tehnic al Squadrei Azzurra în calitate de antrenor secund pentru Jocurile Olimpice din 1924, fiind eliminaţi în sferturile de finală de către Elveţia.

În 1927, William Garbutt este instalat pe banca tehnică a echipei proaspăt înfiinţate, AS Roma, unde are parte de un mandat cu mult mai scurt faţă de cel avut la Genoa, doar două sezoane. În acest interval de timp, AS Roma şi-a adjudecat Coppa Coni, în 1928, competiţie la care au luat parte 13 echipe şi care a avut ca ultim duel meciul dintre Roma şi Modena, adjudecat de giallorossi cu 2-1 după ce scorul la general din dubla manşă a fost de 2-2, fiind nevoie de un meci suplimentar pentru stabilirea câştigătoarei. De asemenea, cea mai bună performanţă obţinută alături de echipa din capitala "ţării cizmei" a fost un loc trei în prima ligă.

După această experienţă, William Garbutt decide să se mute în sudul Italiei, semnând un contract cu Napoli. Sub comanda sa, napoletanii obţin cele mai bune performanţe din istoria clubului până în acel moment, clasarea de două ori consecutiv pe locul al treilea în Serie A, în sezoanele 1932-33, respectiv 1933-34. Ulterior, aceste performanţe nu vor mai fi atinse de Napoli până în timpul anilor 1960. În afara "sportului rege", William Garbutt devenise o figură respectată în oraşul napoletan, luând sub adopţie o tânără orfană, pe numele ei Concettina Ciletti.

Datorită presiunilor exercitate de Benito Mussolini asupra străinilor stabiliţi în Italia în 1935, William Garbutt a fost obligat să emigreze în Spania şi implicit să renunţe la angajamentul cu Napoli, devenind astfel noul antrenor al celor de la Athletic Bilbao, de trei ori câştigătoare a primei ligi spaniole între 1929 şi 1934. La primul său sezon ca principal în Ţara Bascilor, Garbutt îşi adjudecă titlul de campion al Spaniei alături de Bilbao, încheiând stagiunea 1935-36 la două puncte avans faţă de Real Madrid şi totodată fiind eliminată, în acelaşi sezon, în sferturile de finală ale Cupei Regelui.

Războiul civil spaniol a lovit din temelii teritoriul spaniol între 1936 şi 1938, astfel că activitatea sportivă în Spania a fost suspendată pe toată durata războiului. Exercitând contractul semnat la venirea în Bilbao, William Garbutt a fost obligat să stea pe bară până la încheierea contractului, semnat pe o durată de două sezoane, înainte de revenirea în Italia, la AC Milan, unde a petrecut doar câteva luni, ducând echipa până pe locul patru în Serie A.

După scurta perioadă ca principal pe San Siro, Garbutt revine la echipa alături de care a scris istorie ca antrenor în "ţara cizmei", Genoa. După plecarea sa de la echipă, în 1927, Genoa retrogradase la un moment dat în al doilea eşalon fotbalistic italian, însă odată cu revenirea părintelui spiritual britanic, echipa a revenit în elita fotbalului din "cizmă" ocupând locul al treilea în Serie A cu Garbutt pe bancă.

În 1940, Italia intra în cel de-al Doilea Război Mondial, iar ca rezultat, datorită naţionalităţii britanice, William Garbutt a căzut victimă regimului fascist condus de Benito Mussolini şi a fost sfătuit să părăsească ţara, însă a fost arestat de demnitarii fascişti după ce a încercat să se ascundă în regiunea Liguria, în partea de nord-vest a Italiei, alături de soţia sa, Anna Marie Stewart, o domnişoară zveltă din capitala Irlandei, Dublin. Astfel, ei au fost exilaţi în partea de sud a ţării, fiind ulterior mutaţi într-o tabără de internare a regiunii sudice Abruzzo.

În luna iulie a anului 1943, soţia lui William Garbutt, Anna, a fost ucisă în urma unui bombardament la biserica din Abruzzo. Odată cu terminarea războiului şi implicit căderea guvernului Mussolini, Garbutt s-a întors acasă la familie, alături de fiica adoptivă. Şi totuşi, nu putea sta prea departe de fotbal. Era marea lui pasiune, pentru care era dispus să facă orice sacrificii.

La un an după ce al Doilea Război Mondial a luat sfârşit, Garbutt revenea pe banca lui Genoa pentru ultima dată, apoi a luat, definitiv, drumul primei case, în Anglia. Pe 24 februarie 1964, într-o zi de luni, William Garbutt îşi găseşte sfârşitul în casa sa din oraşul Warwick, înconjurat de Concettina, fiica sa adoptivă. Vestea morţii sale întârzia să apară în Anglia, însă în Italia a ocupat prima pagină a marelor cotidiane sportive din "cizmă". Singurul antrenor din istoria sportului cu balon rotund ce şi-a adjudecat, în palmares, două trofee ale Campionatului Mondial, Vittorio Pozzo, a declarat faptul că Sir William Garbutt a fost, indubitabil, cel mai important om din istoria fotbalului italian.

Astfel de opinii elogioase sunt pur subiective şi ţin strict fie de experienţele trăite, poveşti prezentate din generaţie în generaţie sau de propriile gusturi. Lucrând alături de Vittorio Pozzo în pregătirea reprezentativei Italiei pentru Jocurile Olimpice de la Paris, ediţia 1924, se poate spune că o asemenea afirmaţie referitoare la William Garbutt este una firească. Însă un lucru este cert: domnul William va rămâne, pentru totdeauna, primul domn demn de titulatura de “Mister” în fotbalul din “cizmă”.