Ronaldo a scris istorie pentru United, Real Madrid, Juventus și naționala Portugaliei, dar a fost la un pas să nu mai poată juca fotbal, când era adolescent.
"Ziua în care s-a descoperit că Ronaldo trebuie operat pe inimă", e titlul dat de Abola într-un material apărut astăzi, în care se evocă întâmplări de acum aproximativ două decenii.
Ronaldo avea în jur de 15 ani, iar Sporting a mers la Pina Manique pentru a juca contra celor de la Casa Pia AC (pe 19 octombrie 1999).
Fotbal
Incredibil cum s-au modificat cotele la Balonul de Aur, după ce "clasamentul" a scăpat pe net
ACUM 8 ORE
După 30 de minute de joc, Antonio Cardoso, arbitrul care a avut la bază pregătire de asistent medical, a văzut că Ronaldo nu se simte bine. Pulsul îi crescuse mult peste limita normală. "Trebuie să-l scoți pe băiat din joc acum!", a transmis arbitrul către tehnicianul de la Sporting. Acest lucru s-a întâmplat imediat, iar tânărul vârf a primit asistență. "Chiar acolo, asistenta Fontinha, care a fost maseuza echipei, i-a făcut o injecție pentru a evita ceva grav. L-a însoțit pe Cristiano Ronaldo la vestiar, l-a așezat pe o masă, unde a rămas sub monitorizare până la finalul jocului"
S-a presupus că ar fi putut fi doar un incident trecător (pentru că, la examenele de la Centrul de Medicină nu s-a observat nimic ciudat), dar nu a fost așa. Câteva luni mai târziu, într-o sesiune de antrenament la echipa din Lisabona, nedumerirea s-a reinstalat pe fețele celor din stafful tehnic și medical. Ronaldo s-a repezit la margine, plângându-se Rosei Pereira, maseuza AFL: "Din când în când inima îmi bate foarte repede, obosesc repede", a spus acesta.

Ronaldo, operat pe inimă: "Doctorul mi-a spus că e posibil să nu mai joace fotbal"

Rosa Pereira i-a măsurat pulsul și nu a avut vreo îndoială în privința diagnosticului: aritmie cardiacă. Imediat s-a stabilit că Cristiano Ronaldo va trebui să fie supus unei intervenții chirurgicale la inimă, dar pentru aceasta, având în vedere vârsta lui, era nevoie de autorizația părinților.
Dolores Aveiro, mama lui CR7, a povestit acel incident. "Chiar și în repaus, inima îi bătea prea repede. A trebuit să semnez o mulțime de hârtii pentru ca el să fie internat într-un spital, pentru a fi testat. În cele din urmă, au decis să îl opereze. Au folosit un laser pentru a repara o zonă deteriorată și, câteva zile mai târziu, era deja acasă. Înainte să știm exact ce se întâmplă, mi-era foarte teamă că nu va mai putea juca fotbal, chiar doctorul mi-a spus că se poate întâmpla asta", și-a amintit mama starului portughez.
Operația pe care a trebuit să o suporte a fost făcută la Spitalul do Coracao, din Carnaxide, iar în urma ei Ronaldo a devenit "ca nou".
"La scurt timp după ce am părăsit spitalul, deja mă antrenam cu colegii mei, alergând mult mai repede decât înainte", și-a amintit starul lui Juventus.

Eurosport 2021 - Dezlănțuim puterea sportului

Premier League
Ce a făcut Ronaldo în vestiarul lui United, după 0-5 cu Liverpool. Discursul ținut de CR7
ACUM 12 ORE
Premier League
United a făcut în această vară cel mai neinspirat transfer din istoria sa! Di Maria, detronat
IERI LA 06:43