Articol scris de Romeo Ene
Serie A este campionatul din vest sunt cei mai mulți fotbaliști români. Ștefan Radu este deja un veteran cionsacrat la lazio, unde va deveni în curând fotbalistul cu cele mai multe meciuri în tricoul legedar al echipei de pe Olimpico. Căpitanul naționalei României, Vlad Chiricheș a fost la Napoli și acum este titular la Sassoulo, una dintre relațiile sezonului, în timp ce Man și Mihăilă trag tare pentru a pune umărul la salvarea Parmei. Sunt, însă, câțiva puști români care abia acum arată ce pot în campionatul de juniori, Primavera. Ei sunt viitorul României!
6 PENTRU ROMÂNIA
Fotbal
Louis Munteanu e noul star al Fiorentinei U19! A marcat din nou și va juca finala Cupei Italiei
15/04/2021 LA 04:56
ZORAN MITROV (19 ani, Sassuolo)
Zoran Mitrov este primul puşti din cei 6 care evoluează în Italia, pentru Sassuolo. Zoran are doar 19 ani şi a fost lansat în fotbalul mare de UTA Arad. Acesta a semnat, în urmă cu un an, un contract pe 3 ani şi jumătate cu echipa la care evoluează şi Vlad Chiricheş. Suma de transfer pentru care a plecat românul este de 15 mii de euro.
Zoran Mitrov joacă pe postul de mijlocaş stânga, iar Laszlo Balint, antrenorul arădenilor s-a declarat încântat de mutarea acestuia, potrivit sportarad.ro: ''Îl cunosc pe Mitrov, a şi participat la câteva antrenamente ale echipei mari şi nu pot decât să-l felicit, căci a făcut un pas în cariera sa. Până la urmă, acesta și este scopul Academiei UTA, să dea fotbaliști la prima echipă și apoi să crească jucători din punct de vedere individual. De aceea, nu ne putem decât bucura când sunt astfel de reușite, căci, într-adevăr, e o reușită și pentru Academia noastră. A apărut Pașcu, a apărut Gavrilă, sunt și alți fotbaliști de la echipa a doua care pot face pasul spre noi și tocmai de aceea am și gândit un sistem de rotire la antrenamentele noastre. Bineînțeles, facem toate astea ținând cont de diferența destul de mare dintre campionatul juniorilor și ceea ce se întâmplă în Liga 2-a și mă refer în special la aspectul fizic”, a comentat, citat de Sport Arad, Laszlo Balint, mutarea lui Mitrov în Italia.
https://i.eurosport.com/2021/02/26/3002491.png
Zoran Mitrov la momentul semnării contractului, împreună cu impresaul său Cătălin Sărmășan/ foto: Facebook Zoran Mitrov
La Sassuolo, echipa antrenată de Roberto de Zerbi, evoluează în momentul de faţă Vlad Chiricheş, Iulius Mărginean şi Raul Steau. Tânărul român are în palmares o Cupă a României U17, pe vremea când evolua la LPS Banatul. Zoran a înscris o dublă, în finală, cu Viitorul, într-un meci încheiat cu scorul de 3-1 pentru echipa lui Mitrov. În prezent, el evoulează la echipa U19 a lui Sassuolo. Ultimul meci jucat de Zoran Mitrov pentru echipa U19 a lui Sassuolo a fost în luna octombrie, într-un meci cu Lazio U19, încheiat cu scorul de 2-2. A intrat pe teren din postura de rezervă, în minutul 62.
COLABORAREA CU LPS BANATUL TIMIŞOARA, DECISIVĂ ÎN TRANSFERUL MIJLOCAŞULUI
„Încă un jucător român își construiește visul unei cariere în străinătate. Zoran Mitrov a semnat azi un contract cu Sassuolo Calcio și completează garnitura fotbaliștilor români de la clubul italian de Serie A. Mult succes, Zoran! Mulțumesc pentru încredere”, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, agentul jucătorului, Cătălin Sărmășan. De altfel, Sassuolo are o colaborare mai veche cu LPS Banatul Timişoara, filieră pe care în curtea italienilor a ajuns şi Marius Marin, care acum este internaţional român de tineret. Zoran Mitrov este considerat un mare talent al generaţiei sale. Era unul dintre cei mai buni jucători de la LPS Banatul şi spunea în vara lui 2019 faptul că aşteaptă un transfer în străinătate: ''Am ceva oferte, am fost în probe la Sassuolo. Acolo am văzut că mă descurc bine şi aş vrea să ajung în Italia.'', spunea românul atunci.
IULIUS MĂRGINEAN (19 ani, Sassuolo)
La Sassuolo U19, Mitrov este coleg cu Iulius Mărginean, un puşti de 19 ani, care evoluează constant pentru echipa de tineret italiană. El joacă pe postul de mijlocaş defensiv şi are o înălţime de 1.90. A evoluat în 11 meciuri pentru Sassuolo U19 în acest sezon competiţional, marcând de 4 ori şi oferind un assist. Este cotat, potrivit transfermarkt, la 100.000€. Are contract cu Sassuolo până în vara lui 2024.
DE LA ZLATNA DIRECT ÎN ITALIA
A ajuns la echipa italiană în 2018, de la Zlatna. Fotbalistul este impresariat de Cătălin Sărmăşan, cunoscut pentru faptul că a reuşit transferuri importante în străinătate ale tinerilor fotbalişti români. Printre ei: Vlad Dragomir la Arsenal, Răzvan Oaidă şi Nicolae Carnat la Wolverhampton, Claudiu Micovschi la Genoa, Ricardo Farcaş la Ajax sau Ionuţ Rus la Lazio Roma.
Pe vremea când avea 16 ani, a fost convocat la naţionala U17 a României, în prima fază de calificare la Campionatul European din 2018. Acesta a mai fost convocat la acțiunile reprezentativei U17, ”Pirlo de Zlatna” fiind porecla pe care a primit-o. Mărginean a stat pe banca echipei mari a lui Sassuolo, într-un meci de cupă cu Perugia, disputat în decembrie 2019.
În noiembrie 2019, Iulius Andrei Mărginean a reuşit primul hat-trick pentru Sassuolo U19, în partida câştigată cu 5-1 împotriva Sampdoriei U19. Jucătorul ce a împlinit 18 ani în luna iulie a realizat un joc perfect, la finele căruia, conform tradiției, după ce a înscris de trei ori, a dus mingea acasă. Andrei Mărginean marcase primul gol al sezonului în urmă cu două runde, în victoria 2-1 contra celor de la Pescara. Atunci a marcat tot din lovitură de pedeapsă.
https://i.eurosport.com/2021/02/26/3002493.png
Andrei Mărginean a început fotbalul la CS Zlatna, liga a patra din Alba, şi este component al naţionalelor de juniori ale României, ratând, din pricina unor probleme medicale, convocarea la reprezentativa Under 19, la calificările din Serbia. A bifat prezenţe pentru reprezentativele Under 17, Under 18 şi Under 19. Cu Sassoulo a semnat în iarna anului 2018, iar de atunci este om de bază în echipele de juniori ale echipei. În trecut, tânărul fotbalist român a mai fost în atenţia cluburilor Manchester United, Novara şi Fiorentina. CS Zlatna a păstrat 10 la sută dintr-un viitor transfer al lui Mărginean
„Este un transfer care dovedeşte preocuparea clubului nostru pentru a creşte talente. Ne bucurăm că s-a concretizat această oportunitate, Sassuolo fiind recunoscut drept un club preocupat de formarea jucătorilor de perspectivă. CS Zlatna a dovedit un lucru notabil, că prin muncă şi o echipă mică poate propulsa fotbalişti de viitor. Şi mai avem oferte şi pentru alţi jucători crescuţi în curtea noastră”, a menţionat Cristian Aron, preşedintele CS Zlatna, pentru ziarul local, la data transferului.
Andrei Mărginean, mijlocașul în vârstă de 19 ani, originar din Zlatna, a reușit singurul gol, în minutul 48 al partidei Bologna – Sassuolo Calcio scor 0-1 (0-0), din campionatul Primavera din Italia, Sassuolo Calcio Primavera fiind la primul succes din 2021. A fost cel de-al 4-lea gol stagional în 11 întâlniri al talentatului fotbalist ce are trei ani petrecuți în „Il Calcio”. Remarcabil este faptul că Andrei Mărginean a fost în actualul campionat titular în toate întâlnirile, lipsind numai 9 minute de pe teren. La finele anului trecut, jucătorul din Alba a fost desemnat printre cei mai buni 16 mijlocași din campionatul juvenil din Italia.
Iulius Andrei Mărginean a purtat banderola de căpitan al Naționalei de Fotbal Under 18 a României, într-o partidă din 2019 câștigată împotriva Slovaciei cu 4-2.
SUF PODGOREANU (19 ani, Roma)
Suf Podgoreanu este un jucător român, cu cetăţenie israeliană, de 19 ani, care evoluează, în prezent, pentru AS Roma, mai exact pentru echipa U19 a italienilor. Acesta este fiul unui bucureştean plecat în Israel, Danny Podgoreanu. Atacantul are o înălţime de 1.95. În 2008, tatăl acestuia, mutat deja în orașul Hadera, aflat la sud de Haifa, a cerut redobândirea cetățeniei române, cerere ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 710 din 20 octombrie 2008.
La vârsta de doar 15 ani, Podgoreanu debuta în Youth League, competiție destinată tinerilor U19. Suf a evoluat pentru echipele naționale U17 și U18 ale Israelului.
PODGOREANU AR PUTEA EVOLUA PENTRU NAŢIONALA ROMÂNIEI
Acesta a ajuns la Roma din postura de jucător al lui Maccabi Haifa. În vara anului 2020, Suf Podgoreanu a intrat în atenţia oficialilor FRF, care au demarat demersurile pentru ca Suf să evolueze pentru naţionala României. Presa din Israel anunța că Podgoreanu, considerat unul dintre cei mai promițători jucători români, a fost deja contactat de reprezentanți ai Federației Române de Fotbal. Impresarul lui Suf și familia acestuia au fost chestionați cu privire la posibilitatea ca atacantul să evolueze în viitor pentru „tricolori”. Podgoreanu poate evolua atât ca număr 9, dar și în bandă.
PRESA DIN ITALIA, ÎNCÂNTATĂ DE TRANSFERUL ROMÂNULUI
Are 10 apariţii în acest sezon pentru echipa U19 a Romei, marcând un gol şi reuşind 3 assist-uri. Roma a plătit 100.000€ pentru a-l aduce, în 2020 de la Maccabi Haifa. Presa din Italia a lăudat mutarea capitolinilor și spun despre atacant că este polivalent, dar și că seamănă cu Edin Dzeko.
”Seamănă cu Dzeko. Are o tehnică foarte bună şi poate juca uşor atât în 4-2-3-1, cât şi în 4-3-3. Mai mult, în ciuda înălţimii sale, Podgoreanu poate evolua şi în banda stângă”, au scris cei de la goal.com.
https://i.eurosport.com/2021/02/26/3002495.png
”Chiar dacă e foarte înalt (aproape 1.95 metri), Podgoreanu este un atacant foarte tehnic şi rapid. Preferă să joace ca vârf împins, dar se poate muta în mod natural şi pe extreme (în special pe partea stângă pentru a-şi putea folosi piciorul drept).''
În sezonul trecut, a dat 18 goluri pentru echipa U19 a lui Maccabi, iar reuşitele sale i-au adus promovarea la prima echipă.
''Podgoreanu a fost luat de Roma, club care l-a monitorizat atent în ultimele luni, înainte de a trece la acţiune”, a dezvăluit Pedulla, pe site-ul său. Acesta a fost rezervă la prima echipă a Romei, într-un meci cu Fiorentina, încheiat cu victoria echipei din capitala Italiei, scor 2-0, din noiembrie 2020. A marcat de câte două ori pentru ambele reprezentative ale Israeului şi este considerat un uriaş talent. Dar a adunat și 5 selecții la prima echipă a alb-verzilor, în fotbalul post-pandemie.
RĂZVAN SAVA (18 ani, Torino)
Portar al României U19, Răzvan Sava a fost cedat de Juventus Torino la rivala din oraş, FC Torino, sub formă de transfer definitiv, în septembrie 2020. Tânărul portar român a activat, sezonul trecut, sub formă de împrumut la Lecce, fiind pe bancă în mai multe partide din Serie A. Reîntors la Juventus, s-a vorbit despre cedarea sa la alte formaţii din Serie B, însă până la urmă a fost acontat de FC Torino. Are 1.95, o înălţime bună pentru un portar. Are contract cu Torino până în vara lui 2023. Este cotat de transfermarkt la 25.000€.
Răzvan Sava a şi debutat pentru Torino Primavera, în partida pierdută acasă, împotriva celor de la Sassuolo, scor 0-1.
Are 10 apariţii în acest sezon, 14 goluri primite, în 3 meciuri păstrând poarta intactă.
PRODUS AL LPS BANATUL, DEBUT LA 15 ANI ÎN SERIE D
Născut în 2002, la Timișoara, Răzvan Sava a fost format de LPS Banatul, iar din 2017 a plecat în Italia. La 15 ani, a debutat la echipa de seniori a lui Pro Sesto, în Serie D, moment pe care tânărul portar îl consideră cel mai frumos de până acum al carierei.
Un an mai târziu, timișoreanul a semnat cu Juventus, evoluând până în 2019 la echipa U17 a multiplei campioane din Serie A. Au urmat apoi împrumuturile la Pescara U19 (Primavera 1) și Lecce U19 (Primavara 2B), pentru ca din luna septembrie a acestui an să înceapă o nouă aventurăși nu oriunde, ci la rivala din oraș a lui Juventus, FC Torino.
“Transferul la Torino reprezintă un nou început și o nouă provocare pentru mine. Staff-ul și colegii m-au primit foarte bine și am reușit să mă acomodez foarte rapid. Debutul la Torino a fost unul pe care nu-l voi uita niciodată, pentru că au fost foarte multe luni fără un meci oficial, luni în care doar m-am pregătit și am așteptat ziua unei astfel de partide. Pot spune că izolarea din cauza pandemiei este cel mai neplăcut moment cu care m-am confruntat până acum în cariera mea, deoarece am stat foarte mult timp departe de teren și de competiții”, a spus Răzvan Sava.
https://i.eurosport.com/2021/02/26/3002501.jpg
”Prima dată am fost fundaș și apoi am fost portar, pentru că mi-a plăcut mai mult. M-a cuprins mai mult portăria. Sper să fiu ca Donnarumma. La Buffon îmi place că are un caracter, nu se oprește niciodată. Am 1,94. Sper să nu mai cresc. În viața de zi cu zi nu prea e bine", povestea Răzvan Sava, în 2018.
JUVENTUS L-A URMĂRIT UN AN
Răzvan Sava a fost monitorizat timp de un an de Juventus, perioadă în care tânărul fotbalist a apărat porțile unei echipe italiene de amatori. ”Se pregătea demult transferul, dar nu era foarte sigur. Am jucat în Liga a IV-a la Pro Sesto și am fost cel mai tânăr jucător care a debutat în Liga a IV-a. De acolo m-au văzut câteva echipe. Voi merge la Torino și plec în cantonament în Canada. Până acum nu am vorbit cu nimeni, doar cu Radu Drăgușin, junior de la Regal Sport București. Știu italiană, cât să mă descurc, știu. Mă mut și cu școala”, a declarat tânărul Sava, pentru timisplus.ro, la acea vreme.
Într-un interviu pentru site-ul FRF, portarul naționalei U19 a României are și un sfat pentru copiii care vor să devină fotbaliști: “Eu le recomand să își urmeze visul și indiferent de problemele pe care le vor întâmpina să nu se dea bătuți. Multă muncă, disciplinăși ambiție! În opinia mea, munca bate talentul, degeaba ești talentat dacă nu depui suficientă muncă”.
EDUARD DUŢU (19 ani, Fiorentina)
Eduard Duţu este un fotbalist român care evoluează la echipa de tineret a Fiorentinei. S-a născut la Roma, are şi cetăţenie italiană, iar postul pe care evoluează este cel de fundaş central. În acest sezon are 4 apariţii pentru Fiorentina U19 şi mai are contract cu italienii până la vară, cu opţiune de prelungire pe 2 sezoane.
Este cotat de transfermarkt la 100.000€. Românul s-a remarcat printr-o declaraţie pentru site-ul oficial al Fiorentinei, făcută în 2019, atunci când a spus faptul că nu vrea să evolueze pentru naţionala României: „Dacă mi se va oferi posibilitatea să aleg între echipa naționala a României și cea a Italiei, o să o aleg pe cea a Italiei. Părinții mei sunt români, dar eu m-am născut la Roma. Mă simt italian. În acest moment, obiectivul meu este să ajung în Seria A”, a declarat Eduard.
https://i.eurosport.com/2021/02/26/3002503.jpg
ADRIAN MUTU, UNUL DINTRE IDOLII LUI DUŢU
La Fiorentina, de-a lungul vremurilor au jucat cinci fotbaliști români: Marius Lăcătuș, Bogdan Lobonț, Ciprian Tătărușanu, Ianis Hagi și Adrian Mutu. „Briliantul” este unul dintre idolii lui Duțu.
„Eu nu joc pe postul pe care a jucat Adi Mutu, dar este unul dintre idolii mei. Cariera lui este o inspirație pentru mine. Mi-a plăcut întotdeauna Alessandro Nesta, iar acum încerc să mă inspir de la Sergio Ramos. Căpitanul Realului este un fotbalist cu o personalitate foarte puternică. La primul antrenament la prima echipă mi-a plăcut foarte mult de Frank Ribery. Sunt foarte bucuros că sunt la Fiorentina. Florența este un oraș minunat, îmi place foarte mult Ponte Vecchio (n.r. cel mai vechi pod din Florența), iar friptura de vită este mâncarea mea favorită”, mai spus Eduard Duțu.
Puștiul este dublu câştigător al campionatului Primavera cu echipa de tineret a Fiorentinei şi căpitan la această formaţie şi are o selecţie pentru echipa naţională U17 a României.
Eduard Duţu s-a remarcat prin faptul că a adus Cupa Italiei U17 pentru Fiorentina, prin unicul gol al partidei, marcat de român în finala cu Verona de la sfârşitul lunii august 2020.
LOUIS MUNTEANU (18 ani, Fiorentina)
Louis Munteanu este un produs al Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, care evoluează în prezent pentru echipa de tineret a Fiorentinei. Louis a câștigat două trofee în sezonul 2018-19 alături de lotul U17 al Viitorului: Liga Elitelor și Supercupa României.
Tot în 2019 a câștigat titlul național și cu echipa de juniori U19, pentru ca în 2020 să fie eroul formației U19 la turneul final al Campiontului Național, fiind decisiv în câștigarea unui nou titlu: a marcat cele două goluri ale victoriei din semifinale cu CFR Cluj, apoi a marcat din nou în finala cu Dinamo București, atât în timpul regulamentar de joc cât și la loviturile de departajare.
https://i.eurosport.com/2021/02/04/2985241.jpg
O altă performanță notabilă a carierei o reprezintă faptul căși-a făcut loc în "11"-le ideal al ediției 2019 a puternicului turneu internațional Puskas Suzuki Cup, unde FC Viitorul U17 a obținut victorii importante în fața celor de la Real Madrid, Panathinaikos și Honved Budapesta.
DEBUT ÎN LIGA 1, ÎMPOTRIVA LUI DINAMO
A evoluat pentru toate echipele naționale de juniori U15, U16 și U17, iar la lotul național U19 a debutat în 2019, deși este cu un an mai mic decât restul colegilor săi de la lot.
A debutat în Liga 1 la 27.10.2019, în partida Dinamo București - FC Viitorul Constanța 3-2, din etapa a 14-a din sezonul 2019/2020. 3 goluri în Liga 1 are Louis Munteanu pentru Viitorul
TRANSFERAT DE FIORENTINA PENTRU O SUMĂ IMPRESIONANTĂ PENTRU FOTBALUL ROMÂNESC
Datorită evoluţiilor sale, Louis Munteanu a fost transferat, în toamna anului 2020, de Fiorentina, pentru o sumă de aproximativ 2 milioane de euro, iar Viitorul a păstrat un procent din jucător. Durata contractului cu italienii este de 4 ani. Iniţial, românul refuzase transferul. Luna trecută, fotbalistul i-ar fi transmis lui Hagi, susține ziare.com, că nu vrea să plece acum la Fiorentina. Părinții au intervenit și au completat că-și doresc ca băiatul lor să mai stea o perioadă la gruparea din Ovidiu.
”Nu-mi vine să cred! Nu am mai auzit așa ceva”, ar fi spus, Hagi, conform aceleiași surse. Apoi, după câteva momente de costernare, Hagi a acceptat decizia familiei Munteanu și ar fi depășit momentul.
SEZON BUN ÎN CAMPIONATUL PRIMAVERA
Louis Munteanu are parte de un sezon bun în tricoul echipei de tineret a Fiorentinei, bifând 8 apariţii în care a reuşit 3 goluri şi un assist. Este cotat de transfermarkt la 350.000€. Atacantul este al doilea jucător român transferat în ultimii ani de Fiorentina, după Ianis Hagi, care a evoluat la clubul viola în perioada iulie 2016 - ianuarie 2018.
LOUIS MUNTEANU, GOL SUPERB PENTRU FIORENTINA U19 ÎNTR-UN MECI CU INTER U19
Echipa lui Louis Munteanu a câştigat cu 2-1, iar românul a marcat un gol superb. Atacantul român a pătruns în careu pe partea dreaptă, a trimis un șut puternic pe jos, la colțul lung și nu i-a dat nicio șansă portarului echipei adverse. Louis Munteanu a marcat astfel pentru scorul de 1-1, un gol extrem de important pentru echipa sa.
''Acest transfer pentru mine înseamnă foarte mult. Orice jucător vrea să facă pasul în afară, mai devreme sau mai târziu. Sunt foarte fericit că pentru mine această oportunitate a venit mai devreme. Pot spune că pentru mine este un vis împlinit. Merg acolo cu inima deschisă, cu mult entuziasm şi vreau să le demonstrez celor de acolo că nu s-au înşelat în privinţa mea. Vreau să marchez la fiecare meci, pentru că sunt atacant. A contat enorm de mult încrederea pe care mi-au acordat-o cei de la Viitorul. Pe această cale vreau să-i mulţumesc domnului Hagi pentru că a avut încredere foarte mare în mine, de când am venit la Viitorul, de la o vârstă fragedă. Au fost multe amintiri frumoase la acest club”, a declarat Louis Munteanu la plecarea din România.
MUNTEANU, LĂUDAT DE HAGI
Gheorghe Hagi a avut tot timpul încredere în Louis Munteanu și l-a lăudat cu fiecare ocazie: ''Ca un jucător de 2002 să aibă trei goluri din cinci sau șase meciuri… Nimeni nu scrie în România de asta. Poate pentru unii e normal. Eu încă cred că sunt lucruri extraordinare. Nu am văzut în aceste săptămâni să vină cineva să facă un interviu cu Louis Munteanu”, spunea Hagi supărat înainte de plecarea lui Munteanu.'
''Louis Munteanu trebuie să continue să facă meciuri bune, el trebuie să fie constant în evoluții. Firenze e un oraș particular, cu suporteri care se atașeaza de echipă, iar dacă va da 100% pentru Fiorentina, suporterii îl vor iubi și aprecia la fel cum au făcut-o și cu mine. Fiorentina este o piață importantă a fotbalului, în care dacă o să aibă evoluții foarte bune probabil va fi propulsat și mai sus'', a declarat Adrian Mutu la conferinţa de presă dinaintea meciurilor României U21 împotriva Ucrainei şi Maltei.
UEFA Europa Conference League
Mourinho, nemulțumit după victoria cu 5-1 a Romei în Europa! Ce a declarat tehnicianul
17/09/2021 LA 07:25
Premier League
Liverpool a acceptat oferta pentru Shaqiri! "Suntem fericiți să anunțăm că am ajuns la un acord"
23/08/2021 LA 06:28