Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ibrahimovic, pe masa de operații! Ce s-a întâmplat cu starul lui Milan și când ar putea reveni pe teren

Bianca Dumitru

Publicat 18/06/2021 la 22:35 GMT+3

Zlatan Ibrahimovic a fost operat la genunchiul stâng, medicii lui AC Milan considerând că aceasta este singura opțiune pentru ca fotbalistul să își revină în totalitate. Ca urmare a intervenției chirurgicale, suedezul va putea reveni pe teren în aproximativ două luni.

Zlatan Ibrahimovic

Credit imagine: Getty Images

Zlatan Ibrahimovic s-a accidentat în meciul cu Juventus de la finalul sezonului 2020/21 al Serie A, după un duel cu Matthijs de Ligt. Medicii lui AC Milan au considerat că fotbalistul se va reface fără a avea nevoie de operație. În ciuda primelor informații, după ce au văzut că timp de 6 săptămâni starea lui nu s-a ameliorat, doctorii au luat decizia de a-l trimite la un spital din Roma.
Astfel, Ibrahimovic a fost operat la genunchiul stâng la spitalul UPMC Salvator Mundi International, de către medicii Volker Musahl și Fabrizio Margheritini, care au acționat sub supravegherea șefului echipei medicale de la AC Milan, Stefano Mazzoni, și a medicului ortoped al clubului, Roberto Pozzoni.
"Zlatan Ibrahimovic a suferit o operație artroscopică la genunchiul stâng la Spitalul UPMC Salvator Mundi International din Roma. Zlatan este bine și va începe imediat procesul de recuperare", au anunțat cei de la AC Milan după intervenția chirurgicală.
Potrivit jurnaliștilor de la Gazzetta dello Sport, fotbalistul în vârstă de 39 de ani va avea nevoie de o lună de refacere până va putea relua alergările, după încă o lună urmând a putea reveni pe teren.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo