Juventus - Milan 0-3 a fost imaginea unui sezon dezastruos pentru o echipă care a subjugat campionatul italian în ultimii 9 ani. Marea vedetă, Cristiano Ronaldo a fost cel mai slab jucător de pe teren, iar antrenorul Pirlo a privit neputincios la prăbușirea unui gigant.
Tentativa de a fonda Super Liga poate fi explicată acum prin dorința lui Agnelli de a rămâne în topul european, chiar dacă își angajează un antrenor novice.
"Nu-mi dau demisia!" a răsunat strident anunțul lui Pirlo la finalul meciului pierdut la scor de neprezentare. Traducerea e simplă. "Dacă tot a greșit din punct de vedere sportiv, Agnelli să plătească și pe parte economică" spune de fapt Pirlo care are un salariu anual de 2 milioane de euro și un contract până la finalul sezonului 2021-2022.
Bundesliga
Julian Nagelsmann a vorbit pentru prima oară de transferul care ar face din Bayern echipa perfectă
ACUM O ZI
Milan nu a jucat extraordinar, dar a obținut un succes care o pune într-o poziție favorabilă. Juve a câștigat cu 3-1 la Milano, iar acest 3-0 de la Torino pune echipa lui Stefano Pioli în pole position pentru revenirea în Champions League după 7 ani. În caz de egalitate de puncte la finalul sezonului, Milan termină în fața lui Juventus. Pirlo nu a știut să gestioneze succesul din tur în favoarea sa și a făcut erori tactice normale pentru experiența sa limitată. Juve s-a impus pe San Siro datorită unui Chiesa magnific pe dreapta unde și-a distrus adversarul direct, pe Theo Hernandez și un Dybala superb în postura de servant. Ce face Pirlo la retur? Morata în locul lui Dybala și Chiesa în stânga atacului juventin, unde Calabria l-a anihilat total. Greșeală de începător!

Andrea Agnelli va lua o decizie în urmtoarele ore

Credit imagine: Getty Images

Acum "mingea" este în curtea lui Agnelli, iar umătoarele ore sunt decisive. Pentru o mică șansă la Top 4 e nevoie de un Antrenor cu personalitate care să scuture serios un vestiar blazat. Întrebarea care stă pe buzele tuturor în Italia este: "Îl va suna pe Allegri?" Pare singura soluție viabilă în acest moment delicat. Dacă va face o nouă eroare prin înlocuirea lui Pirlo cu Igor Tudor, atunci Juventus poate pierde tot în acest final tensionat de sezon. Echipa din Torino mai are și o finală de Cupă pe 19 mai, iar Gasperini simte miros de sànge și speră să aducă la Bergamo primul trofeu după 58 de ani.

Pirlo, Lampard, Arteta

Pandemia de Covid-19 și efectele ei financiare au obligat patronii marilor cluburi să ia decizii low cost.
Pirlo, Lampard și Arteta au fost jucători mari ai echipelor pe care le-au preluat și apoi îngropat.
https://i.eurosport.com/2021/01/25/2978515.jpg
Frank Lampard a fost primul demis, după ce Abramovich și-a dat seama de faptul că Chelsea are posibilități mult mai mari. Înlocuirea lui Lampard cu Tuchel a avut un efect imediat, iar Havertz, Werner, Mount, Kante și ceilalți au arătat de ce sunt în stare.
Se spune că Lampard este un om dificil și nu comunică foarte bine, iar sosirea lui Tuchel a avut darul de a uni vestiarul de pe Stamford Bridge. Odată cu plecarea lui Lampard, londonezii au devenit o echipă mult responsabilă și rezultatele se văd. Finale în Champions League și FA Cup, dar și o revenire spectaculoasă între primele 3 în Premier League sunt efectele imediate ale deciziei lui Abramovich.

Mikel Arteta este de un an și jumătate managerul kui Arsenal

Credit imagine: Getty Images

Mikel Arteta a preluat-o pe Arsenal cu câteva luni înaintea pandemiei și părea o schimbare inspirată. Asta dacă te uitai la predecesorul său și la Cupa Angliei cucerită după doar 6 luni. Unai Emery nu a știut să se facă auzit în vsstiarul lui Arsenal, dar chiar spaniolul i-a semnat sentința lui Arteta după o dublă în srmifinalele Europa League cu iz de justiție poetică. Stan Kroenke, patronul lui Arsenal, este capitalistul american fără suflet care se închină la zeul Dolar, iar rezultatele din acest sezon sunt foarte slabe. Arteta are un bilanț chiar mai prost decât precedesorul său și este cu bagajele ușa vestiarului. Doar un final foarte bun de campionat, ajutat de o cădere dramatică a mai multor echipe, ar putea aduce o calificare în Europa pentru "tunari".

Cristiano Ronaldo nu a avut o relație bună cu Andrea Pirlo, Getty Images

Credit imagine: Getty Images

În vara trecută, Juventus a fost în fața unei decizii fără precedent. Agnelli a angajat un antrenor debutant și efectele au fost dezastruoase. Andrea Pirlo a fost un jucător mare și cu o carismă incontestabilă, dar aceste calități nu au fost suficiente pentru a gestiona un vestiar greu. Mult mai experimentatul Maurizio Sarri nu a putut stăpâni un lot pe care Allegri și Conte l-au stors în ultimul deceniu. Plecarea cu scandal a lui Sarri l-a determinat pe Agnelli să ia o decizie pripită. Angajarea lui Pirlo este o eroare care va adânci criza financiară de la Juve pentru că o clasare pe un loc eligibil pentru Champions League este acum iluzorie.
Adevărul este că Pirlo nu e un antrenor terminat. Cariera sa nici măcar nu a început!
Premier League
Nici Van Dijk, nici Ruben Dias. Rio Ferdinand a numit cel mai bun fundaș central din Premier League
21/09/2021 LA 06:38
Serie A
Era post-Ronaldo a început dezastruos. Juventus, înfrângere istorică, pe teren propriu, în Serie A
28/08/2021 LA 21:02