Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

AC Milan, aproape de vânzare! Cine va plăti 1.3 miliarde de euro pentru liderul din Italia

Romeo Ene

Publicat 21/05/2022 la 20:10 GMT+3

AC Milan este la un pas de a fi cumpărată de grupul Redbird Capital Partners, care ar trebui să plătească 1.3 miliarde de euro. Trupa lui Pioli este lider în Serie A, cu o etapă înainte de finalul sezonului.

Milan hat den Titel selbst in der Hand

Credit imagine: SID

Conform Bloomberg, Redbird Capital Partners a ajuns la un acord preliminar de cumpărare a lui AC Milan, club deținut cândva de fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi.
Redbird ar urma să achiziționeze clubul duminică, club ce ar putea câștiga primul său titlu de mai bine de un deceniu, de la fondul american de investiții Elliott Management Corp., iar o înțelegere ar putea fi anunțată săptămâna viitoare. Tranzacția s-ar putea ridica la 1.3 miliarde de euro, conform aceleiași surse.
Se discută de mai bine de o lună despre vânzarea lui AC Milan, iar fondul de investiții InvestCorp, din Bahrain, a fost cel mai aproape de a cumpăra clubul italian. În cele din urmă, tranzacția a picat.

Milan, aproape campioană

Grupul Elliot va rămâne acționar la AC Milan, însă cu o parte mică din acțiuni, în cazul în care tranzacția se va realiza cu succes. Totuși, nu s-a semnat niciun act oficial până în acest moment, iar procesul ar putea dura în continuare. Reprezentanții AC Milan și Elliott au refuzat să comenteze acest subiect, în timp ce un purtător de cuvânt al Redbird nu a fost disponibil pentru declarații, după cum anunță aceeași sursă.
CITEȘTE ȘI:
Redbird, cu sediul în New York, fondată de Gerald Cardinale, gestionează aproximativ 6 miliarde de dolari, potrivit site-ului său oficial. Firma este acționar la Fenway Sports Group Holdings LLC, care deține Liverpool, dar și la echipa de baseball Boston Red Sox. Redbird deține acțiuni și la clubul de fotbal francez Toulouse.
AC Milan este unul dintre cele mai mari cluburi din Europa ca nume, iar echipa se află pe o pantă ascendentă din punct de vedere sportiv. Cu un succes în ultima etapă din Serie A, AC Milan devine noua campioană a Italiei, urmând să joace în grupele Ligii Campionilor.
În ultima etapă a acestui sezon de Serie A, AC Milan va juca pe terenul lui Sassuolo (locul 11), în timp ce Inter va primi vizita celor de la Sampdoria (locul 15).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo