Inter pornea drept mare favorită înainte de meciul cu Sassuolo, din etapa a 26-a din Serie A. Milan a remizat aseară cu Salernitana, în deplasare, scor 2-2, iar Inter avea șansa de a trece pe primul loc în cazul unui succes.
Hamed Junior Traore putea deschide scorul pentru oaspeți în minutul 2, dar șutul expediat de el a trecut puțin pe lângă bara stângă. 6 minute mai târzu, echipa lui Chiricheș a dat lovitura. Domenico Berardi i-a expediat o pasă foarte bună în interiorul careului lui Giacomo Raspadori, care a trimis un șut năucitor pentru Handanovic.
Calhanoglu putea egala câteva minute mai târziu, dar șutul trimis de acesta a trecut puțin pe lângă poarta apărată de Andrea Consigli. În minutul 26, Sassuolo a mai punctat o dată, în mod surprinzător. Hamed Junior Traore a trimis o centrare în careu, iar Gianluca Scamacca a interceptat balonul și a trimis cu capul pe lângă portarul gazdelor.
Serie A
Leao ar putea deveni cel mai scump jucător vândut vreodată de Milan! Cine "sparge banca" pentru el
IERI LA 16:25

Inter, pas greșit în lupta pentru titlu

Milan Skriniar a încercat să reducă din handicap în minutul 31, dar lovitura sa de cap a fost prinsă de portarul lui Sassuolo. Deși Inter a avut o perioadă bună în prima repriză, tot Sassuolo a avut cea mai mare ocazie de a marca. Domenico Berardi a trimis o torpilă în bara transversală, în minutul 39, iar scorul a rămas doar 2-0 pentru Sassuolo.
CITEȘTE ȘI:
Inter a încercat să pună presiune în actul secund, însă nu a reușit mare lucru. În minutul 59, Edin Dzeko a ratat o ocazie foarte mare. Vârful a primit o centrare precisă dintr-un lob în interioul careului, însă șutul său pe jos a fost respins de portarul oaspeților. Același Dzeko a nimerit și el bara câteva minute mai târziu, nemodificând tabela de marcaj.
Cu 10 minute înainte de final, Sassuolo putea închide meciul, însă Giacomo Raspadori a trimis un șut foarte bun, respins de Samir Handanovic, care a făcut un meci bun azi, în ciuda faptului că a primit două goluri. La Inter, portarul Ionuț Radu a fost rezervă. Inter a înscris prin Stefan de Vrij în minutul 94, însă golul a fost anulat din cauza unui henț.
În urma acestui rezultat, Inter rămâne pe locul 2 în Serie A, cu 54 de puncte după 25 de etape, la 2 puncte de liderul Milan. Chiar și așa, Inter poate deveni lider cu condiția să-și câștige restanța pe care o are. De cealaltă parte, Sassuolo a urcat pe locul 11, cu 33 de puncte. Pentru Inter urmează duelul cu Genoa, din deplasare, în timp ce Chiricheș&CO joacă acasă cu Fiorentina.
Serie A
Tătărușanu vs Radu | Cum au influențat cei doi români lupta pentru titlu dintre Milan și Inter
IERI LA 13:19
Serie A
Radu Drăgușin, dorit de o echipă de top! Cât ar putea încasa Juventus în schimbul lui
17/05/2022 LA 15:28