Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Juventus pare că a renunțat la Vlahovic! Care e noua țintă a lui Allegri pentru revigorarea atacului

Nicu Savin

Publicat 28/12/2021 la 10:33 GMT+2

Juventus vrea neapărat să achiziționeze un atacant în această iarnă, iar Dusan Vlahovic părea prima opțiune. Prețul uriaș cerut de Fiorentina în schimbul sârbului i-a făcut pe oficialii torinezilor să se reorinteze, iar presa italiană scrie că aceștia au început deja negocierile cu Sassuolo pentru Gianluca Scamacca.

Allegri dà indicazioni ai suoi dalla panchina durante Hellas Verona-Juventus - Serie A 2021/2022

Credit imagine: Getty Images

Juventus a a suferit enorm pe faza de atac după pierderea lui Cristiano Ronaldo. Plecarea târzie a portughezului în debutul acestui sezon le-a lăsat puțin timp de manevră șefilor "Bătrânei Doamne" pentru a căuta un înlocuitor pe măsură.
Pe ultima sută de metri a fost adius Moise Kean, care a avut însă prestații modeste. Cum nici Morata nu a fost la un nivel deosebit, achiziționarea unui atacant a devenit obligatorie în perioada de mercato din iarnă.
Juventus se număra printre echipele aflate în cursa pentru Dusan Vlahovic. Sârbul este golgheter în Serie A și Fiorentina cere în jur de 70 de milioane de € în schimbul său. Juventus nu pare capabilă să poată concura cu forțele din Premier League în cursa pentru atacant, forța financiară a acestora fiind mult peste posibilitățile grupării din Piemont. Arteta insistă tot mai mult pentru aducerea lui Vlahovic și nu e exclus ca tranzacția să se facă în scurt timp.
Citește și:

Juventus a început negocierile pentru Scamacca

În aceste condiții, Juventus a studiat și alte piste, iar Gazzetta dello Sport notează că oficialii torinezilor au găsit varianta ideală. Sursa citată anunță că Juve a început negocierile cu Sassuolo pentru Gianluca Scamacca, un atacant de 22 de ani, care a impresionat în prima parte a sezonului din Serie A, marcând 6 goluri.
Relațiile dintre Juventus și Sassuolo sunt excelente, după ce în vara trecută Manuel Locatelli a ajuns la Torino de la micuța echipă din Regio Emillia. Tranferul lui Scamacca are toate șansele să se realizeze deoarece diferența dintre cerere și ofertă nu e foarte mare. Juventus este gata să dea 35 de milioane de € pentru tânărul atacant, iar cei de la Sassuolo îl evaluează la 40 de milioane de €.
Născut la Roma, Scamacca a început fotbalul la juniorii lui Lazio, dar debutul în fotbalul mare l-a bifat în tricoul lui Sassuolo, unde a ajuns în 2017, după ce a trecut și pe la academiile lui AS Roma sau PSV Eindhoven. După mai multe împrumuturi la formații precum Cremonese, Ascoli, Zwolle (Olanda) sau Genoa, Scamacca a fost păstrat în lotul lui Sassuolo pentru acest sezon, iar evoluțiile acestuia au impresionat.
Prestațiile sale nu au fost trecute cu vederea nici de selecționerul Roberto Mancini, care l-a chemat în premieră la echipa națională în această toamnă.
Program Premier League 28,29, 30 decembrie 2021
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo