Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lautaro Martinez, dorit de Real Madrid. Conducerea lui Inter neagă posibilitatea transferului

Nicu Savin

Publicat 01/06/2023 la 14:21 GMT+3

Lautaro Martinez, atacantul lui Inter, ar fi una dintre principalele "ținte" ale celor de la Real Madrid pentru această perioadă de transferuri. Javier Zanetti, vicepreședintele "nerazzurilor", neagă însă posibilitatea realizării acestui transfer.

Lautaro Martinez (Inter Milan) célèbre son but en demi-finale retour de la Ligue des champions contre l'AC Milan, le 16 mai 2023

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Achim Sturzu
Evoluțiile excelente ale lui Lautaro Martinez din acest sezon l-ar fi "propulsat" pe lista de transferuri a celor de la Real Madrid. Atacantul argentinian a avut 39 de contribuții directe la gol în toate competițiile, marcând 28 de reușite și oferind 11 pase decisive. Prestațiile sale deosebite au culminat în câștigarea a 3 trofee, Cupa Italiei, Supercupa Italiei și Cupa Mondială din Qatar.

Javier Zanetti, vicepreședintele "nerazzurilor", a oferit primele reacții după ce zvonurile cu privire la plecarea lui Martinez au început să se intensifice. Potrivit publicației italiene FCInterNews, Zanetti este sigur de faptul că atacantul argentinian va rămâne pe San Siro și în stagiunea următoare.

"Nu sunt îngrijorat, Lautaro va rămâne la Inter. Sunt calm pentru că am vorbit cu el și am văzut faptul că este foarte fericit aici. El are o mentalitate excelentă, este un om respectuos atât pe teren, cât și în afara lui”, a spus Zanetti.

Lautaro Martinez ar fi pe lista lui Real Madrid, dar Inter nici nu vrea să audă de un transfer


Martinez evoluează în tricoul "nerazzurilor" din vara anului 2018, atunci când a fost cumpărat de la Racing Club pentru 25 de milioane de euro. În 236 de meciuri jucate pentru clubul italian, argentinianul a înscris 102 reușite și a reușit să ofere 36 de pase decisive. În vitrina sa de trofee se află o Cupă Mondială, o Copa America, 2 Cupe ale Italiei, un Scudetto și 2 Supercupe ale Italiei.

Zanetti a vorbit și despre o eventuală venire a lui Messi la Inter. Întrebat despre șansele unei asemenea mutări, vicepreședintele "nerazzurilor" a declarat faptul că posibilitatea acestui transfer este nulă.

"Fair-play-ul financiar ar complica transferul. În acest moment, pe piața de transferuri, Inter se descurcă de minune. Avem un proiect sportiv și financiar de succes. Cine nu l-ar vrea pe Messi? Din păcate nu putem semna un asemenea jucător. Toată lumea îl adoră, dar foarte puține cluburi și-l pot permite.", a conchis oficialul lui Inter.

Zanetti se află în poziția de vicepreședinte al clubului italian din vara anului 2014, fiind ales în funcție în aceeași zi în care și-a anunțat retragerea din cariera profesionistă. Argentinianul a evoluat în tricoul "nerazzurilor" timp de 19 ani, având 858 de apariții pentru formația din Milano, record absolut. Printre trofeele câștigate ca jucător se numără 5 Scudetto-uri, o Ligă a Campionilor și o Cupă UEFA.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo