Paul Pogba, gaură uriașă în bugetul lui Juventus! Uluitor cât a încasat pentru fiecare minut jucat în acest sezon

Paul Pogba a traversat cel mai cumplit sezon din carieră, unul în care a jucat doar în 10 partide, adunând în total numai 161 de minute pe teren. Pentru Juventus, această situație reprezintă o gaură fără precedent în buget, deoarece francezul are un salariu uriaș. Presa franceză a făcut o medie și a tras concluzia că Pogba a încasat 60.000 de € pentru fiecare minut jucat în actuala stagiune.

Paul Pogba si dispera dopo il nuovo infortunio, Juventus-Cremonese

Credit imagine: Getty Images

Paul Pogba a revenit la Juventus în vara trecută, ceea ce ar fi trebuit să fie o mișcare care să-i relanseze cariera. Francezul nu și-a mai găsit locul la Manchester United și a decis să revină la clubul unde a dat cel mai bun randament în trecut.
Semnarea lui Pogba a fost considerată o adevărată lovitură pentru "Bătrâna Doamnă", deoarece mijlocașul a revenit gratis la Torino. Din păcate, Pogba a fost o pacoste pentru clubul de pe Allianz Stadium, el jucând numai în 10 partide din acest sezon.
Francezul a ratat începutul stagiunii, după ce s-a accidentat în perioada de pregătire din vara trecută. Leziunea l-a făcut să rateze și Campionatul Mondial din Qatar, dar se părea că va reveni la cel mai înalt nivel în prima parte a acestui an. Nu a fost cazul, pentru că accidentările s-au ținut lanț de el.
În week-end-ul trecut, Pogba a fost pentru prima dată titular după mai bine de un an, în duelul cu Cremonese, dar în minutul 24 a fost înlocuit cu Milik. Ultimul meci pe care îl jucase francezul de la început data din aprilie 2022, un Liverpool - Manchester United, în care a rezistat pe teren doar 10 minute.

Paul Pogba, plătit cu 60.000 de € pe minut jucat în acest sezon

După meciul cu Cremonese, Pogba a fost supus unor investigații amănunțite și s-a constatat că suferă de o leziune serioasă la coapsă, ceea ce înseamnă că sezonul este terminat pentru el. În total, Pogba a bifat numai 161 de minute pe teren în actuala stagiune.
Conform Daily Mail, salariul francezului la Juventus este de 10 milioane de €, ceea ce înseamnă că torinezii i-au plătit circa 60.000 de € pentru fiecare minut pe care l-a jucat. O sumă colosală, mai ales în condițiile în care finanțele torinezilor sunt afectate serios din cauza scandalului privind acuzațiile de fraudă fiscală și a eliminării premature din Champions League.
Evident, Pogba a lăsat o gaură uriașă în bugetul lui Juventus în acest sezon, iar acest lucru ar putea continua și în stagiunea viitoare. Presa italiană a scris că ultima accidentare a francezului nu a fost nu a fost rezultatul unei pregătiri insuficiente din partea sa sau al incompetenței personalului medical al clubului. Realitatea este că organismul lui Pogba este foarte fraged, iar condiția sa fizică este una precară în general. Ajuns la 30 de ani, campionul mondial din 2018 are nevoie să revină urgent la un nivel decent, altfel cariera i-ar putea fi pusă în pericol.
Chiar dacă în ultimele luni Juventus a pierdut o sumă considerabilă cu Pogba, torinezii nu se pot plânge. În 2012, Juve l-a luat gratis pe Pogba de la Manchester United, iar în 2016 l-a vândut înapoi englezilor pentru 105 milioane de €.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo