Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Pogba a oferit prima declarație după revenirea la Juventus. Mesajul clubului italian pentru francez

Andrei Nicolae

Publicat 12/07/2022 la 10:15 GMT+3

Paul Pogba a revenit în Serie A la Juventus, după șase ani petrecuți în tricoul lui Manchester United. Mijlocașul le-a transmis un mesaj clar torinezilor, care a fost postat pe rețelele de socializare, în timp ce clubul italian a venit la rândul său cu o mică scrisoare pentru francez.

Paul Pogba saluta i tifosi della Juventus all'esterno del JMedical

Credit imagine: Getty Images

Jucătorul în vârstă de 29 de ani se va afla la a doua aventură în Italia, după ce a mai jucat pentru Juventus în perioada 2012-2016. Pogba a petrecut ulterior șase ani în tricoul lui Manchester United, însă nu a reușit să își expună valoarea arătată în momentele în care juca pentru bianconeri.
Mijlocașul a semnat un contract pe patru ani cu "bătrâna doamnă" și a venit cu un mesaj clar pe rețelele de socializare, pentru a-și mobiliza fanii:"După cum puteți vedea, m-am întors și sunt foarte fericit. Abia aștept să încep alături de voi și să câștig trofee din nou. Vom fi acolo pe teren și pe stadion, cu toții împreună."
Juventus a venit la rândul ei cu o scrisoare către Pogba, după ce mutarea sa a fost oficializată: "Când spunem adio după o aventură intensă petrecută împreună, întotdeauna este o fărâmă de speranță că ne vom vedea din nou, mai devreme sau mai târziu. Cu Paul a fost exact așa. În 2016, drumurile noastre s-au separat după patru ani incredibili.
Ani în care acel tânăr băiat francez de mai puțin de 20 de ani și-a făcut debutul la prima echipă, iar după mai puțin de o lună a marcat primul său gol. Ani în care am învățat să ne ținem respirația de fiecare dacă când îl vedeam cum își încarcă șutul din afara carerului: știam cum se putea încheia, dar deseori se încheia într-un răget de bucurie.
A plecat ca un băiat și se întoarce ca un bărbat și ca un campion, dar este un lucru care nu s-a schimbat: dorința de a scrie pagini de neuitat în istoria clubului împreună încă o dată. Pogba s-a întors și nu puteam fi mai fericiți", sunt fragmente din mesajul torinezilor pentru francez, citează mirror.co.uk.
Citește și:

Pogba nu s-a potrivit la United

Pogba nu a fost în niciun moment jucătorul decisiv pe care l-au dorit oficialii lui Manchester United, arătând în anumite momente ale meciurilor că nu își dorește atât de mult să se afle pe teren. Mediul de pe Old Trafford a fost cel mai probabil motivul pentru care mijlocașul nu s-a aflat în largul lui, deoarece Pogba a defilat în partidele jucate în tricoul naționalei sale.
Francezul a fost unul dintre cei mai importanți jucători din reprezentativa lui Didier Deschamps, care a cucerit titlul mondial în urmă cu patru ani. Pogba și-a arătat clasa în naționala Franței și la EURO 2020, unde a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale turneului, în optimile de finală în fața Elveției.
Pogba va juca primul său meci oficial în tricoul lui Juventus luna viitoare, la startul noului sezon de Serie A, când bianconerii o întâlnesc pe Sassuolo pe teren propriu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo