Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tătărășanu și Ionuț Radu, considerați cei mai slabi portari din Serie A!

Marian Ursescu

Actualizat 26/11/2022 la 10:33 GMT+2

Publicația italiană Calcio Mercato a organizat un sondaj pentru cititori, în care aceștia au oferit note de la 1 la 10 tuturor portarilor care au bifat cel puțin o prezență în ediția actuală a campionatului Italiei

Ciprian Tătărușanu, Milan

Credit imagine: Getty Images

Ciprian Tătărușanu (36 de ani) a bifat 8 partide în poarta celor de la AC Milan în actuala ediție din Serie A, toate meciurile începute ca titular. Cu el în poartă, Milan a câștigat de 6 ori, o partidă s-a încheiat la egalitate și într-una singură ”diavolul milanez” a pierdut, la Torino (1-2).
Tătărușanu a încasat în cele 8 întâlniri 7 goluri. Într-un singur meci, cu Tătărușanu în poartă, AC Milan nu a primit gol, la acel 0-0 de la Cremona, cu echipa lui Ionuț Radu!
Evoluțiile lui Tătărușanu nu au fost deloc pe placul italienilor, care l-au votat drept cel mai slab de până acum.

Milan a obținut 6 victorii cu Tătărușanu în poartă!

Publicația italiană Calcio Mercato a organizat un sondaj pentru cititori, în care aceștia le-au putut acorda note de la 1 la 10 tuturor portarilor care au bifat cel puțin o prezență în ediția 2022/2023 a campionatului Italiei.
Cel mai mic punctaj l-a obținut Tătărușanu (medie 5,69), urmat de Ionuț Rdau, celălalt portar român care evoluează în Serie A, la Cremonese (medie 5,78).
"Efectul absenței lui Maignan se resimte în acest clasament, întrucât primul loc este ocupat, în mod surprinzător, chiar de către înlocuitorul lui. Este vis sau realitate? Românul a încasat 7 goluri în 8 meciuri. Paradoxal, conform cifrelor, s-a descurcat chiar mai bine decât titularul de drept ( Maignan a primit 8 goluri în 7 meciuri)", au scris italienii despre Tătărușanu.

Ionuț Radu a încasat 19 goluri în 9 meciuri

Cât despre Radu (25 de ani), împrumutat de Inter la Cremonese, italienii au scris că, cel mai probabil, românul nu va putea câștiga lupta cu Marco Carnesecchi pentru un loc în primul 11:
"Câteva greșeli pentru echipa lui, amplificate de cea recentă din tricoul lui Inter, plus câteva parade bune. A avut și ghinion: accidentarea din meciul cu Napoli. Cele 19 goluri încasate până acum au înclinat balanța către o despărțire de Cremonese. Pentru că, în acest moment, cine îl va mai putea scoate din poartă pe Carnesecchi?".
Ionuț Radu a fost titular la Cremonese în startul sezonului, dar s-a accidentat, iar în poartă a intrat rezerva Carnesecchi. Cu goal-keeperul naționalei României între buturi, Cremonese a încasat 19 goluri în 9 partide și a obținut doar 3 puncte, după trei egaluri. În rest, nou-promovata a pierdut 6 întâlniri.
Ionuț Radu a încasat cele mai multe goluri de la Lazio și Napoli, câte 4. Într-un singur meci a păstrat poarta intactă, la 0-0 cu Sassuolo.
Așa arată clasamentul celor mai slabi 5 portari de până acum în Serie A, conform italienilor:
  • Ciprian Tătărușanu (AC Milan) - 5,69
  • Ionuț Radu (Cremonese) - 5,78
  • Juan Musso (Atalanta) - 5,83
  • Lukasz Skorupski (Bologna) - 5,87
  • Andrea Consigli (Sassuolo) - 5, 87
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo