Jose Mourinho este un antrenor care ține foarte mult la fanii săi și ai echipelor pe care le antrenează. Marco, din Sicilia, este un fan al portughezului care a așteptat timp de o săptămână în fața bazei de antrenament a celor de la AS Roma, cu un banner, pentru a îl felicita pe Mourinho, cu ocazia zilei sale de naștere.
AS Roma l-a invitat pe Marco la baza de antrenament, acolo unde a avut parte de o surpriză uriașă. Italianul a luat masa alături de Jose Mourinho și de staff-ul său:
Serie A
Radu Drăgușin, dorit de o echipă de top! Cât ar putea încasa Juventus în schimbul lui
ACUM 18 ORE
"Am fost un fan al lui Mourinho de când a ajuns la Chelsea, după ce a câștigat Champions League cu Porto. Este un om foarte direct. Așa ar trebui să fie oamenii.
Când am fost sunat, nu m-am gândit că mă vor duce la el. Când am intrat în restaurant, el și staff-ul său luau prânzul, iar el mi-a spus să mă așez. L-am mai întâlnit de două ori, dar niciodată nu am visat să stau la masă cu Mourinho.
Ce m-a surprins cel mai mult la el este faptul că este cu picioarele pe pământ cu toată lumea, în ciuda faptului că este faimos. A fost un sentiment pe care cu greu îl poți exprima în cuvinte", a spus italianul, pentru canalul lui AS Roma.
Mourinho a semnat tricoul lui Marco și a făcut fotografii cu acesta, lăsându-l pe fanul său fără cuvinte, după ce portughezul și-a răpit din timp pentru a îl întâlni.
Citește și:

Roma se află pe locul 7 în Serie A

Revenit în Italia la începutul acestui sezon, Jose Mourinho are o misiune dificilă la AS Roma. Echipa din capitala Italiei se află pe locul 7 în Serie A, după 24 de etape, cu 39 de puncte. Etapa trecută, Roma s-a încurcat pe teren propriu în partida contra celor de la Genoa, penultima echipă din Serie A. Elevii lui Mourinho nu au profitat de faptul că au avut un om în plus în ultimele 20 de minute ale partidei și au încheiat la egalitate partida de pe Olimpico, scor 0-0.
Pentru AS Roma urmează marți seară partida din Coppa Italia de la Milano, contra celor de la Inter. AS Roma este angrenată și în cupele europene, fiind deja calificată în optimile de finală ale UEFA Conference League.
Serie A
Inter le-a luat Cupa, Juventus vrea să-l ia pe Perisic! Ce club de top mai e interesat de croat
ACUM 19 ORE
Serie A
Fanii lui Milan declanșează isteria în Italia! Prețul biletelor la meciul cu Sassuolo a explodat
ACUM 20 ORE