Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Veste proastă pentru Tătărușanu! Italienii au anunțat când revine Maignan în poarta celor de la AC Milan

Bianca Dumitru

Publicat 22/11/2021 la 15:52 GMT+2

Ciprian Tătărușanu este foarte aproape de a reveni pe banca de rezerve a celor de la AC Milan. Presa din Italia a anunțat că Mike Maignan ar putea reveni în primul 11 în weekend, pentru meciul cu Sassuolo.

Ciprian Tătărușanu (AC Milan)

Credit imagine: Getty Images

Ciprian Tătărușanu a apărat poarta celor de la AC Milan în ultimele 8 meciuri oficiale, după ce titularul dintre buturi, Mike Maignan, s-a accidentat, fiind supus unei intervenții chirurgicale. Românul a reușit să mențină poarta intactă într-o singură partidă, în celelalte 7 meciuri încasând 12 goluri, iar în weekend-ul trecut greșind inexplicabil în meciul cu Fiorentina.
Tătărușanu, care venea după poate cea mai bună partidă a sa la formația rossoneră, derby-ul cu Inter, și-a "îngropat" de această dată echipa. La un corner executat de pe partea dreaptă, goalkeeper-ul a scăpat mingea inexplicabil, permițându-i lui Duncan să înscrie cel mai ușor gol din cariera sa. Ulterior, în ciuda golurilor marcate de Ibrahimovic și a autogolului lui Venuti, AC Milan a fost învinsă cu scorul de 4-3, ratând astfel șansa de a deveni lider solitar în Serie A.
În urma acelui eșec, presa din Italia a anunțat că Mike Maignan este aproape de a reveni între buturi, ceea ce înseamnă că Ciprian Tătărușanu va reveni pe banca de rezerve. Jurnaliștii de la Football Italia au scris că portarul francez este așteptat să se întoarcă în primul 11 în meciul cu Sassuolo, programat duminică, de la ora 16:00.
Conform sursei citate, medicii consideră că goalkeeper-ul în vârstă de 26 de ani, care s-a operat la mână pe 13 octombrie, este pregătit să se întoarcă pe teren, astfel că Tătărușanu mai are un singur meci la dispoziție pentru a impresiona.
Ultima partidă în care românul ar urma să fie titular este cea cu Atletico Madrid, din a cincea etapă a grupelor Champions League, care va avea loc miercuri, de la ora 22:00. Duelul va fi transmis în format LIVE TEXT pe eurosport.ro.

Tătărușanu a vorbit despre penalty-ul apărat în meciul cu Inter

Ciprian Tătărușanu a trăit una dintre cele mai frumoase perioade din cariera sa. Portarul român a profitat din plin de accidentarea lui Maignan și a devenit titular de drept la Milan, iar prestațiile sale au fost în medie foarte bune, contribuind decisiv la rezultatele bune ale rossonerrilor din ultimele săptămâni.
Ultima evoluție de gală a goalkeeper-ului de 35 de ani a venit în urmă cu două săptămâni, când a apărat un penalty în marele derby cu Inter. Vorbind cu jurnaliștii de la Calcio Mercato despre acel moment, Tătărușanu a admis că a fost cel mai important penalty apărat în întreaga carieră, punctând că evoluția nu a fost una întâmplătoare.
"Am salvat multe penalty-uri în cariera mea, dar ăsta este cel mai frumos. Nu știam că de 40 de ani un portar de la Milan nu salvase un penalty în derby și sunt foarte fericit că am făcut-o eu. L-am studiat pe Lautaro ca pe ceilalți potențiali executanți de la Inter. A fost o intervenție bună.
Înainte de fiecare meci, studiem împreună cu antrenorul cu portarii caracteristicile celor care ar putea să bată penalty-uri contra noastră. După fiecare antrenament rămânem pe teren să ne antrenăm la penalty-uri. Cel mai bun este Frank Kessie. Lovește bine, schimbă traiectoria în ultimul moment și observă întotdeauna portarul înainte de șut", a declarat Ciprian Tătărușanu.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo