Eurosport
Ciprian Tătărușanu, pe picior de plecare de la AC Milan! Anunțul italienilor de la Gazzetta dello Sport
De
Publicat 28/12/2022 la 14:33 GMT+2
Ciprian Tătărușanu îi este extrem de util în această perioadă lui Stefano Pioli, având în vedere că portarul titular al lui Al Milan este accidentat. Cu toate astea, jurnaliștii din Italia au anunțat că românul ar urma să plece în vară de la echipă, oficialii campioanei din Serie A căutându-și deja un alt goalkeeper.
Ciprian Tatarusanu con la maglia del Milan - Stagione 2021-22
Credit imagine: Getty Images
Ciprian Tătărușanu a profitat în acest sezon de accidentarea lui Mike Maignan și a fost titularizat în mai multe partide, atât din Serie A, cât și din Champions League.
Românul mai are, însă, contract cu AC Milan doar până la finalul acestui sezon, iar șefii campioanei din Italia nu intenționează să îi prelungească înțelegerea portarului de 36 de ani.
Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport au anunțat că oficialii milanezilor au început deja să caute un alt goalkeeper, urmând a-l lăsa pe Tătărușanu să plece de pe San Siro în cazul în care nu intervine nimic deosebit.
În aceeași situație se află și celălalt portar al italienilor, Mirante, care se va despărți și el de echipa lui Stefano Pioli la finalul acestui sezon.
Conform sursei citate, milanezii au pus deja ochii pe un înlocuitor, fiind vorba despre Marco Sportiello, legitimat la Atalanta, cu care mai are contract până în vara anului 2023.
Citește și:
Tătărușanu mai poate profita de accidentarea lui Maignan
În zilele dinainte de Crăciun, presa din Italia a venit cu o veste bună pentru Ciprian Tătărușanu, care va continua să fie o soluție pentru antrenorul Pioli, cel puțin în următoarea perioadă.
Chiar dacă mai are contract doar până în vara anului 2023, iar conducerea lui AC Milan nu își dorește să îi mai prelungească înțelegerea portarului de 36 de ani, românul îi va ține în continuare locul lui Maignan.
Italienii vor reveni în meciuri oficiale începând cu 4 ianuarie, iar Mike Maignan este în continuare indisponibil din cauza unei accidentări la gambă, urmând a lipsi pentru o perioadă mai lungă decât s-a preconizat inițial.
Ultimul joc în care acesta a apărat a fost meciul din UEFA Nations League dintre Franța și Austria, pe 22 septembrie, la 4 zile după ce a fost titular și integralist în poarta milanezilor în înfrângerea suferită cu liderul din campionat, Napoli.
De atunci, Ciprian Tătărușanu i-a luat locul între buturile porții campioanei en-titre din Italia, bifând 12 meciuri consecutive, fie ele din Serie A, fie din Champions League.
Per total, în acest sezon, de 8 ori a apărat românul în prima ligă italiană, reușind să mențină poarta intactă în două rânduri și primind 7 goluri în celelalte 6 apariții, iar în grupele Ligii Campionilor, de asemenea nu a primit gol în două meciuri, iar în alte două a încasat 5 goluri.
Ciprian Tătărușanu este fotbalistul lui AC Milan din septembrie 2020, când a fost transferat de la Lyon în schimbul sumei de 1 milion de euro. În momentul de față, cu aproximativ o lună înainte de a împlini vârsta de 37 de ani, fostul internațional român este cotat la 600.000 de euro conform site-ului de specialitate Transfermarkt, iar cea mai mare valoare a avut-o în urmă cu 7 ani, când evolua tot în Serie A, la Fiorentina, și era cotat la 5 milioane de euro.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo