Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Juventus, în atenția UEFA pentru nerespectarea fair-play-ului financiar! Anunțul presei internaționale

Bianca Dumitru

Publicat 01/12/2022 la 20:18 GMT+2

Juventus traversează o perioadă tulbure. Întreaga conducere administrativă și-a dat demisia, iar viitorul nu arată deloc bine pentru "Bătrâna Doamnă", mai ales că UEFA a deschis o investigație cu privire la nerespectarea fair-play-ului financiar.

Andrea Agnelli prima di Torino-Juventus - Serie A 2022/2023

Credit imagine: Getty Images

Juventus se confruntă cu grave probleme din punct de vedere sportiv, financiar, dar mai ales juridic. Clubul din Torino a intrat în atenția Gărzii Financiare din Italia pentru presupuse nereguli de fiscalitate, iar dovada că lucrurile sunt cât se poate de grave a fost demisia în masă a conducerii administrative, în frunte cu președintele Andrea Agnelli și vicepreședintele Pavel Nedved.
După aceste evenimente, Javier Tebas, conducătorul La Liga, a depus o plângere la UEFA, prin care a cerut sancționarea urgentă a torinezilor pentru nerespectarea fair-play-ului financiar.
Astăzi, presa internațională a anunțat că UEFA a deschis o investigație asupra clubului de pe Allianz Stadium pentru posibile încălcări ale licențelor cluburilor și ale regulamentelor de fair-play financiar.
Asta după ce, în august, forul european ajunsese la un acord cu Juventus cu privire la informațiile financiare furnizate pentru perioada 2018-2022. Ulterior, întregul consiliu de administrație al clubului a demisionat, iar procurorii italieni au cerut ca foștii oficiali ai "Bătrânei Doamne" să fie judecați pentru acuzațiile de fals în contabilitate.
Citește și:

PROBLEMELE LUI JUVENTUS POT DUCE LA O NOUĂ RETROGRADARE?

Parchetul din Torino este interesat de practica, pe care Juve a multiplicat-o, a "schimburilor false" de jucători: vânzări încrucișate cu alte cluburi, fără a face schimb de bani, dar permițând înregistrarea câștigurilor de capital în bilanț.
Magistrații au cuantificat aceste câștiguri de capital "fictive" la aproximativ 155 de milioane de euro între 2018 şi 2021, potrivit presei.
De asemenea, clubul, listat la bursă, ar fi ascuns investitorilor săi existenţa unor acorduri private cu jucători, printre care starul portughez Cristiano Ronaldo, pentru a putea amâna plata anumitor salarii.
Juventus a declarat luni că a "a examinat din nou obiecţiile parchetului" de la tribunalul din Torino şi a decis "să adopte metodologii contabile alternative legitime", în ceea ce privește suplimentele salariale.
La aceste probleme legale se adaugă și cele financiare: "Bătrâna Doamnă" a fost eliminată în faza grupelor Ligii Campionilor, o ieșire prematură care va duce la un deficit de aproximativ 20 de milioane de euro, potrivit site-ului Calcio e Finanza.
Clubul a înregistrat în sezonul trecut pierderi de 255 de milioane de euro, un deficit record în fotbalul italian. Potrivit directorului Sky Italia, situația lui Juventus e la fel de delicată ca în urmă cu un deceniu și jumătate. În 2006, în urma scandalului Calciopoli, "Bătrâna Doamnă" a fost retrogradată. Acum, speța e total diferită, dar consecințele pot fi la fel de grave.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo