Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Napoli, victorie cu 2-1 în fața celor de la AS Roma! Osimhen și Simeone au adus cele trei puncte pentru lider

Alex Masgras

Actualizat 29/01/2023 la 23:55 GMT+2

Napoli s-a impus în partida de pe teren propriu cu AS Roma, scor 2-1. Victoria liderului din Serie A a venit pe final, după ce Giovanni Simeone a înscris în minutul 86 golul care a adus cele trei puncte.

Napoli's Argentinian forward Giovanni Simeone reacts after scoring the second goal of the match for his team during the Italian Serie A football match between Napoli and AS Roma at the Diego-Maradona Stadium in Naples on January 29, 2023

Credit imagine: Getty Images

Napoli a câștigat partida de pe teren propriu cu AS Roma. Liderul din Serie A s-a impus cu 2-1 în fața celor de la AS Roma. Victoria a fost obținută pe final de echipa antrenată de Luciano Spalletti. În minutul 86, Giovanni Simeone a înscris de la marginea careului și a dat startul petrecerii pe Stadio Diego Armando Maradona.
În minutul 17, Victor Osimhen a deschis scorul din pasa lui Kvaraskhelia, după o preluare superbă cu pieptul și un șut imparabil din interiorul careului. Cu această reușită, atacantul nigerian a ajuns la 14 goluri în 16 partide pentru liderul din Serie A, egalând deja cel mai bun sezon la Napoli. În sezonul 2021/22, el a înscris 14 goluri în 27 de meciuri.
În minutul 42, același Osimhen a primit îngrijiri medicale, după o problemă la încheietură. După ce a fost bandajat de echipa medicală, nigerianul a fost aproape de a marca al doilea gol, dar lovitura sa de cap din centrarea lui Lozano a trecut puțin pe lângă poartă.
În prelungirile primei reprize, Roma a avut o șansă foarte bună prin Leonardo Spinazzola, dar șutul său a fost respins de Meret în corner.

Napoli, la 13 puncte în fața lui Inter în Serie A

Roma a revenit de la cabine mult mai periculoasă. În minutul 51, El Shaarawy, jucător introdus la pauză, a preferat să recentreze dintr-o poziție în care putea să trimită spre poartă cu capul.
În minutul 62, Meret a avut o nouă intervenție foarte bună, la lovitura de cap a lui Cristante.
În cele din urmă, echipa lui Jose Mourinho a restabilit egalitatea. El Shaarawy, jucătorul introdus la pauză de portughez, a înscris din centrarea de pe partea dreaptă a lui Zalewski.
Napoli a căutat să revină în avantaj, iar acest lucru s-a întâmplat în minutul 86. Giovanni Simeone a înscris a primit o pasă foarte bună la marginea careului de la Piotr Zielinski și l-a învins pe Rui Patricio cu un șut imparabil.
În prelungiri, Napoli a căutat să își mărească avantajul, fiind foarte aproape prin Raspadori, dar șutul acestuia a fost respins de Rui Patricio.
După această victorie, Napoli ajunge la 53 de puncte în Serie A, fiind la 13 puncte în fața lui Inter, ocupanta locului secund. Etapa următoare, echipa antrenată de Luciano Spalletti va merge pe terenul celor de la Spezia, în timp ce AS Roma, ocupanta locului 6 (37 de puncte) va primi vizita celor de la Empoli.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo