Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Vești proaste din Serie A pentru Edi Iordănescu! Ce s-a întâmplat cu Radu și Chiricheș în duelul cu Lazio

Bianca Dumitru

Publicat 18/09/2022 la 17:54 GMT+3

Cremonese, echipa la care sunt legitimați Ionuț Radu și Vlad Chiricheș, a primit astăzi vizita celor de la Lazio, într-un meci din a 7-a etapă a Serie A. Românii, convocați la națională, nu au avut prestații foarte bune, iar fundașul a fost scos de pe teren după o accidentare.

Ionuț Radu și Vlad Chiricheș (Cremonese)

Credit imagine: Getty Images

Cremonese a fost învinsă astăzi, pe teren propriu, de Lazio, cu scorul de 0-4, într-un meci contând pentru a șaptea etapă a Serie A. Echipa lui Ionuț Radu și Vlad Chiricheș este fără victorie în campionat după 7 etape, ocupând penultima poziție a clasamentului, cu doar două puncte.
Cei doi români, convocați de Edi Iordănescu pentru ultimele două partide din Liga Națiunilor, au avut prestații destul de slabe. Ionuț Radu a încasat 3 goluri în circa 40 de minute, fiind învins de Immobile și Milinkovic-Savic, iar în repriza secundă a înscris și Pedro, stabilind scorul final. Pentru evoluția sa, portarul de 25 de ani a fost notat de site-ul SofaScore.com cu 5,5, cea mai mică notă a echipei sale.
În ceea ce-l privește pe Chiricheș, veștile sunt și mai proaste. Fundașul s-a aflat pe teren doar 28 de minute, fiind înlocuit ulterior din cauza unei accidentări. În funcție de gravitatea leziunii, fotbalistul ar putea deveni indisponibil pentru partidele României cu Finlanda și Bosnia și Herțegovina.
Trebuie menționat că pentru timpul petrecut pe gazon, Chiricheș a primit nota 6,1 din partea celor de la SofaScore, a treia cea mai mică notă a formației lui Alvini.
Citește și:

ALEXANDRU MAXIM, GOL PENTRU GAZIANTEP

În altă ordine de idei, Alexandru Maxim a înscris astăzi pentru Gaziantep, în duelul cu Trabzonspor. Românul a deschis scorul, în minutul 2, la capătul unei acțiuni individuale excepționale, când a șutat direct la vinclu din interiorul careului.
Mijlocașul de 32 de ani, care a reușit două goluri și două pase decisive în primele 6 etape ale noului sezon din Turcia, nu a fost convocat de Edi Iordănescu pentru duelurile de la finalul acestei luni.
Astfel, singura veste bună primită de selecționer din partea stranierilor vine din Serie B, unde Dennis Man a marcat unul dintre golurile victoriei obținute de Parma în fața celor de la Ascoli, scor 1-3.

LOTUL CONVOCAT DE IORDĂNESCU PENTRU MECIURILE CU FINLANDA ȘI BOSNIA

PORTARI: Ionuț Radu (Cremonese | Italia, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 8/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 18/2), Vlad Chiricheș (Cremonese | Italia, 75/0), Adrian Rus (Pisa | Italia, 14/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 21/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 12/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 26/2), Mario Camora (CFR Cluj, 8/0);
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow | Polonia, 7/0), Dennis Man (Parma |Italia, 14/4), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 25/3), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 6/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 7/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 41/2), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 54/11), Darius Olaru (FCSB, 6/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 2/0), Florinel Coman (FCSB, 5/0);
ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa | Italia, 30/8), Denis Alibec (Farul Constanța, 25/2), Florin Tănase (Al-Jazira | EAU, 14/1).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo