Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ziarul de casă al lui Juventus anunță că Allegri e foarte aproape de a fi demis

Cristian Mihală

Publicat 02/04/2024 la 14:23 GMT+3

Massimiano Allegri e pe "gheață subțire" la Juventus, acolo unde șefii clubului se gândesc tot mai serios la schimbarea lui. Dacă "Bătrâna Doamnă" nu își revine în următoarele două etape, cu Fiorentina și Torino, tehnicianul va fi sacrificat.

Massimiliano Allegri durante Lazio-Juventus - Serie A 2023-24

Credit imagine: Getty Images

Tuttosport, ziarul de casă al bianconerilor anunță că apele sunt tot mai tulburi în Piemont, după ce Juve a reușit să adune doar 7 puncte din ultimele 9 meciuri (o singură victorie).
"Bătrâna Doamnă" mai are doar două puncte avans față de locul 4, Bologna și locul de Champions League, care mult timp a părut securizat poate fi pus sub semnul întrebării dacă criza nu se oprește. Ca atare, șefii lui Juve i-au dat un ultimatum lui Allegri: dacă nu obține maximum de puncte din următoarele două etape, cu Fiorentina și Torino, va fi debarcat.
"Va fi o decizie grea, mai ales având în vedere momentul sezonului și relația lui Max cu clubul, dar poate fi singura soluție pentru stoparea crizei", scriu italienii.

Cupa, ultima șansă pentru Juventus să își salveze sezonul

Până la duelurile de care depind soarta lui Allegri, Juventus o întâlnește în această seară pe Lazio, în manșa tur a semifinalelor Cupei Italiei. În cealaltă partidă față în față vor fi Fiorentina și Atalanta, astfel că Juve își joacă în această competiție ultima șansă să cucerească un trofeu în această stagiune.
Allegri e unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria lui Juventus, el aducând nu mai puțin de 11 trofee în vitrina clubului piemontez, dintre care 5 lo scudetto. Cu el la timonă, "Bătrâna Doamnă" a jucat două finale de Champions League (2015 și 2017), pierdute în fața Barcelonei, respectiv Realului din Madrid.
După 5 ani la cârma bianconerilor în primul mandat (2014-2019), Allegri a revenit pe banca tehnică a lui Juve în 2021, după ce experimentul Andrea Pirlo nu a avut efectul scontat.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo