Eurosport
Decizia luată de Juventus în privința lui Nicolo Fagioli, suspendat 7 luni pentru pariuri ilegale
De
Publicat 31/10/2023 la 12:36 GMT+2
Clubul de fotbal Juventus Torino nu intenționează să renunțe la serviciile mijlocașului italian Nicolo Fagioli, suspendat șapte luni pentru pariuri ilegale, ci intenționează să-i ofere un nou contract, cu un salariu îmbunătățit, informează presa italiană.
Fagioli, giocatore della Juventus
Credit imagine: Getty Images
În august 2022, Fagioli și-a prelungit contractul cu "Bătrâna Doamnă" până în iunie 2026, cu un salariu de un milion de euro pe an, reamintește Calciomercato.
Acum, conducătorii clubului torinez vor să-i propună mijlocașului o prelungire cu două sezoane a înțelegerii, până în iunie 2028, însoțită de o mărire salarială, o modalitate de a-și demonstra în mod concret susținerea față de Fagioli, în această perioadă dificilă pentru tânărul fotbalist, subliniază sursa citată.
Nicolo Fagioli (22 de ani) a recunoscut că are datorii de circa trei milioane de euro și s-a împrumutat inclusiv de la fundașul român Radu Drăgușin.
Jucătorul lui Juventus a declarat pe 28 septembrie, în fața comisiei Federației italiene de fotbal (FIGC), că "paria în mod compulsiv din fața televizorului, pe orice eveniment sportiv pe care îl vedea, inclusiv fotbal... chiar și Serie B și Lega Pro (liga a treia), dar niciodată pe meciurile echipelor Cremonese și Juventus", după cum relatează presa italiană.
Citește și:
Mijlocașul a povestit că a fost amenințat că i se rup picioarele dacă nu își achită datoriile, iar atunci a apelat la coechipieri pentru a se împrumuta.
"I-am cerut 40.000 de euro lui Gatti, spunându-i că vreau să îmi cumpăr un ceas, iar conturile mi-au fost blocate de mama mea. Drăgușin (ajuns între timp la Genoa) mi-a împrumutat 40.000 de euro în octombrie 2022", a mărturisit Fagioli.
Fagioli a spus că internaționalul italian Sandro Tonali a fost cel care l-a inițiat în pariuri: "Tonali a fost cel care mi-a sugerat să pariez pe Icebet și cel care m-a înregistrat pe un cont de pe site-ul respectiv."
Tonali, care joacă din această vară la Newcastle United, a primit la rândul său o suspendare de zece luni pentru că a pariat pe meciuri de fotbal pe platforme ilegale, unele partide chiar ale echipei AC Milan, la care a jucat din 2020 până în 2023.
Sandro Tonali (23 ani) a devenit în această vară cel mai scump jucător italian din istorie, după ce Newcastle a plătit pentru el 70 de milioane de euro.
Sursa: AGERPRES
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo