Eurosport
Napoli, prima reacție oficială după scandalul cu Osimhen! "Victor e o comoară a clubului"
De
Publicat 28/09/2023 la 19:32 GMT+3
Victor Osimhen și Napoli se află la cuțite după ce clubul a postat un videoclip pe Tik Tok considerat ofensator de către jucător. Conducerea a emis astăzi un comunicat în care dorește să lămurească orice neînțelegere și să se asigure că nu îl va pierde pe nigerian în urma celor întâmplate.
Victor Osimhen
Credit imagine: Getty Images
Victor Osimhen vrea să o dea în judecată pe Napoli, după ce pe contul de Tik Tok al clubului a apărut un clip considerat batjocoritor de acesta. Atacantul vrea să-și dea în judecată echipa și nu se află deloc în relații bune cu coechipierii săi pe care i-a lăsat cu mâna întinsă înaintea partidei cu Udinese.
Napoli a emis un comunicat oficial la două zile de la apariția acelui filmuleț, în care se dezice de orice fel de intenție rea la adresa jucătorului. Ba mai mult, clubul a explicat că nigerianul e o adevărată comoară, fapt pentru care orice ofertă venită în această vară pe numele său a fost refuzată.
"Clubul Napoli, dorind să evite orice exploatare a problemei, subliniază faptul că nu am vrut niciodată să jignim sau să ne batem joc de Victor Osimhen, cel care este o comoară a clubului.
Ca dovadă, pe timpul verii, clubul a respins orice ofertă de transfer venită pe numele atacantului. Social media, în special Tik Tok, au fost întotdeauna folosite ca o formă expresivă de comunicare, plină de creativitate.
Nu am avut nicio intenție de a insulta sau batjocori în acest caz în care Osimhen este protagonist. În orice caz, dacă Victor a perceput vreun fel de ofensă la adresa sa, acestea nu au fost intențiile clubului", se arată în comunicat.
Citește și:
Victor Osimhen a marcat pentru Napoli în meciul cu Udinese
În ciuda celor întâmplate, Rudi Garcia l-a convocat pe jucător pentru partida de pe teren propriu, cu Udinese, de miercuri seara, confruntare adjudecată clar de campioana din Serie A, 4-1.
Al doilea gol al napoletanilor a fost înscris chiar de Victor Osimhen, în minutul 39 al întâlnirii, însă acesta, aflat clar într-un conflict cu oamenii din club, a refuzat să celebreze reușita, având din nou o atitudine ostilă și indiferentă față de echipă, așa cum avusese și în dimineața meciului, atunci când și-a lăsat colegii cu mâna întinsă, refuzând să îi salute.
După rezultatul de miercuri seara, Napoli este pe locul 5 în Serie A, cu 11 puncte după 6 runde jucate, la 4 în spatele liderului Inter.
În plus, un alt indiciu oferă câteva argumente solide că relația dintre Osimhen și club s-a rupt definitiv după cele întâmplate.
Jucătorul a șters absolut toate fotografiile și clipurile video de pe Instagram în care apărea purtând tricoul lui Napoli, semn că probabil nu va mai fi cale de întors în cazul său.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo