Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Paul Pogba a aflat ce suspendare va primi în cazul de dopaj! Ce poate face pentru reducerea pedepsei

Bianca Dumitru

Publicat 03/11/2023 la 11:48 GMT+2

Paul Pogba a fost depistat pozitiv la testosteron la un test anti-doping la care a fost supus după meciul dintre Udinese și Juventus, din 20 august. Jurnaliștii italieni au anunțat acum că fotbalistul ar putea primi o suspendare de 2 ani.

Paul Pogba in occasione di Empoli-Juventus - Serie A 2023-24

Credit imagine: Getty Images

Paul Pogba trăiește un coșmar care pare fără sfârșit. Accidentat imediat după revenirea la Juventus, în vara anului trecut, mijlocașul a ratat mare parte din stagiunea precedentă, precum și Cupa Mondială. Acum, când părea că și-a revenit din punct de vedere fizic, francezul se confruntă cu un nou moment de cumpănă în carieră.
După partida dintre Udinese și Juventus din august, Pogba a fost supus unui test antidoping, iar la jumătatea lunii septembrie s-a anunțat că a ieșit pozitiv la testosteron.
Ulterior fotbalistul a fost apoi suspendat provizoriu pentru dopaj, autoritățile analizând situația pentru a da un verdict definitiv. Conform jurnaliștilor italieni, Paul Pogba va primi o suspendare de cel puțin doi ani.
Cei de la Gazzetta dello Sport au anunțat că francezul ar putea scăpa, însă, de această pedeapsă, având două variante: fie va recunoaște că s-a dopat, ceea ce va duce la înjumătățirea pedepsei, fie va face un apel la TAS. Această variantă din urmă are, însă, șanse reduse de succes.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Paul Pogba, care ar putea fi "taxat" și de către cei de la Juventus, care se gândesc să-i reducă salariul sau chiar să-i desfacă contractul după acest scandal de dopaj.
Citește și:

PAUL POGBA, PRINS DOPAT DIN CAUZA UNUI SUPLIMENT ALIMENTAR

Conform Corriere dello Sport, substanța interzisă a ajuns în corpul jucătorului prin intermediul unui supliment alimentar. Pogba a fost deseori în Statele Unite în ultimul an, pentru a se recupera după accidentarea gravă la genunchi și ar fi consumat acel supliment la sfatul unuia dintre medicii care îl ajuta să revină mai repede pe teren.
Pogba ar fi ascultat "orbește" de acel medic, care i-a devenit prieten, dar nu a înștiințat staff-ul medical de la Juventus despre faptul că a început să ia acel supliment.
După aflarea rezultatului testului antidoping, francezul le-a transmis celor de la Juventus ce supliment a luat în SUA, dar a subliniat că nu a știut ce conține, deci s-a dopat fără voia sa.
Ca atare, clubul nu are nicio vină pentru testul său pozitiv și poate lua o decizie radicală în cazul în care Pogba va primi o suspendare semnificativă. Mijlocașul mai are 3 ani de contract cu clubul torinez, până în vara lui 2026.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo