AS Roma, victorie importantă în fața celor de la Genoa! Trupa lui Dan Șucu nu a rezistat pe Olimpico

AS Roma a învins-o pe Genoa în cadrul etapei cu numărul 21 din Serie A. Meciul disputat pe Stadio Olimpico s-a încheiat cu scorul de 3-1. Genoa, echipă unde Dan Șucu a devenit președinte, a egalat la un moment dat, dar nu a rezistat în fața elevilor lui Claudio Ranieri.

Stephan El Shaarawy

Credit imagine: Getty Images

Capitolinii au deschis scorul la prima ocazie importantă a meciului. Căpitanul Lorenzo Pellegrini a finalizat din apropierea porții în minutul 25, iar mingea respinsă de portarul Nicola Leali a ajuns la Artem Dovbyk, care a îndeplinit o formalitate din careul mic.
Elevii lui Patrick Vieira au revenit în joc în minutul 33, în urma reușitei lui Patrizio Masini. Centrarea din corener a lui Fabio Miretti a fost reluată spectaculos de mijlocașul echipei conduse de Dan Șucu.
Citește și:

Roma a făcut diferența în repriza a doua

Gazdele au revenit în avantaj în minutul 59. Paulo Dybala l-a servit pe Sthephan El Shaarawy, iar "Faraonul" a marcat cu un șut plasat din afara careului. Execuția internaționalului italian a fost ușor deviată, iar Leali nu a avut nicio șansă pentru a evita golul.
Elevii lui Claudio Ranieri și-au dublat avantajul în minutul 73. Incursiunea lui Manu Kone a destabilizat defensiva "grifonilor", iar în urma centrării francezului s-a produs hazardul în careul oaspeților, care a rezultat în autogolul lui Leali.
Într-un final, Roma s-a impus cu 3-1, iar capitolinii se îndepărtează la 4 puncte de "grifoni" în clasamentul din Serie A. Aceasta a fost a doua înfrângere a Genoei de când Dan Șucu a devenit acționar majoritar, însă ambele inscuccese au venit în fața unor echipe uriașe ale Italiei, Napoli, respectiv Roma.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo