Cesc Fabregas își aduce în Serie A un fost coleg de la Barcelona. Cu cine urmează să semneze Como
Publicat 22/08/2024 la 10:28 GMT+3
Como, echipa nou promovată din Serie A unde Cesc Fabregas este antrenor, nu ezită să țintească sus când vine vorba de transferuri. După ce a adus jucători precum Varane, Alberto Moreno sau Andrea Belotti, clubul din nordul Italiei e pe cale să oficializeze transferul unui jucător care a petrecut în total 18 ani la Barcelona.
Sergi Roberto, en el Barcelona-Almería.
Credit imagine: Getty Images
Como, formația care a revenit pe prima scenă a fotbalului italian după o pauză de 21 de ani, are o campanie de transferuri destul de interesantă. Până acum, echipa unde Cesc Fabregas și Thierry Henry sunt acționari minoritari a adus în curtea sa jucători cu renume din fotbalul mondial, care pot crea un plus de experiență în vestiar.
Pepe Reina, Alberto Moreno, Raphael Varane sau Andrea Belotti sunt cele mai importante nume aduse de echipa de la lacul omonim. După aceste transferuri, Cesc Fabregas este pregătit să aducă un nou jucător imporant din prim-planul fotbalului mondial, și anume un fost coleg de la Barcelona.
Sergi Roberto e jucătorul care se află la un pas de mutarea la Como, potrivit lui Fabrizio Romano. Potrivit cunoscutului jurnalist în materie de transferuri, venirea fostului fundaș al catalanilor este iminentă, iar în acest moment se verifică doar anumite detalii birocratice.
Citește și:
- Favoritul lui Dan Petrescu a revenit la CFR Cluj: "Suntem bucuroşi să vă anunţăm"
- FCSB are ce să regrete! Sparta Praga e cu un picior în Champions League! Show total în Young Boys - Galatasaray
sergi roberto a plecat de la barcelona după 18 ani
Roberto este un produs al "La Masia", celebra academie a clubului de pe Camp Nou. Polivalentul jucător a petrecut ultimele sezoane ca rezervă, dar a avut unele momente în care a strălucit în tricoul "blaugrana".
Adesea criticat de suporterii Barcelonei în ultimii ani, Sergi Roberto a a fost cel mai vechi jucător al catalanilor până la finalul sezonului trecut. Acesta debutase la prima echipă într-un meci din Cupa Spaniei în sezonul 2010-2011.
Spaniolul nu a fost niciodată un titular cert la FC Barcelona, nefiind vreun jucător cu calități tehnice extrordinare, dar dăruirea sa a fost mereu apreciată de fiecare antrenor cu care a lucrat în cei 14 ani petrecuți la prima echipă.
Cu siguranță, momentul carierei pentru acesta a fost golul decisiv marcat în celebra "remontada" împotriva PSG-ului. Roberto se afla la capătul centrării lui Neymar în ultimele secunde ale returului de pe Camp Nou. Finalizarea sa a adus golul de 6-1 pentru catalani, care au reușit una dintre cele mai spectaculoase reveniri din istoria Ligii Campionilor.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo