Claudio Ranieri revine la AS Roma, după ce în vară și-a anunțat retragerea din antrenorat
Claudio Ranieri (73 de ani) și-a anunțat retragerea din antrenorat în vara aceasta, după ce a părăsit-o pe Cagliari la finalul stagiunii anterioare. Chiar și așa, tehnicianul italian este pe punctul de a ajunge pe banca celor de la AS Roma, în ceea ce va reprezenta al treilea său mandat la gruparea de pe Olimpico.
Claudio Ranieri
Credit imagine: Getty Images
Legendarul antrenor Claudio Ranieri este la un pas de a reveni în antrenorat, după ce la finalul sezonului trecut s-a despărțit într-un mod emoționant de Cagliari.
Toată lumea a crezut că stagiunea precedentă a fost ultima pentru marele tehnician italian, însă se pare că revenirea acestuia este una din ce în ce mai probabilă. Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Ranieri a ajuns la un acord cu AS Roma, formație pe care o va antrena pentru a treia oară în carieră, după experiențele din septembrie 2009 - februarie 2011 și martie - iunie 2019.
Cel mai probabil, Ranieri a fost de acord să semneze un ultim angajament cu gruparea "gialorosso" pentru a avea șansa de a-și încheia aventura în fotbal chiar de la clubul de unde a evoluat pentru prima dată, ca jucător.
Citește și:
- România, favorita caselor de pariuri în meciul cu Kosovo! Cine sunt fotbaliștii cu cele mai mari șanse de a marca
- Golgheterul kosovar de la Dinamo, mesaj "războinic" înainte de meciul cu România! "Este un duel pentru victorie"
claudio ranieri este al treilea antrenor al lui as roma din acest sezon | ivan juric a fost demis după ultimul eșec din campionat
AS Roma nu a pierdut timpul şi la mai puţin de o oră după înfrângerea de pe teren propriu cu Bologna (2-3), duminică, în Serie A, a anunţat demiterea antrenorului Ivan Juric, numit pe banca tehnică în septembrie în locul lui Daniele De Rossi, informează AFP.
"Vrem să-i mulţumim lui Ivan Juric pentru munca sa din ultimele săptămâni. El a gestionat echipa într-un climat dificil, cu un profesionalism maxim", a transmis Roma în comunicatul său.
"Căutarea unui nou antrenor a început deja şi un anunţ va fi făcut în următoarele zile", a adăugat clubul din capitala Italiei, sugerând că soarta lui Juric era pecetluită dinaintea meciului cu Bologna.
De la preluarea funcţiei, la mijlocul lunii septembrie, tehnicianul croat, a cărui numire a fost criticată de ultraşii romani furioşi pe proprietarii americani ai clubului, nu a obţinut decât trei victorii în campionat, faţă de patru înfrângeri şi un egal.
AS Roma a pierdut 4 din ultimele 5 meciuri, încasând 12 goluri, dintre care cinci pe terenul Fiorentinei (1-5) pe 27 octombrie.
Aflată pe locul 12, cu 11 puncte mai puţin decât ocupanta locului 5, concitadina Lazio, AS Roma a pierdut orice speranţă de a se califica pentru viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-b3afa878-c655-472d-8a13-e140557abd0e-68-310-310.jpeg)