Cristi Chivu, debut PERFECT la Parma! Dennis Man, cursă superbă şi pasă de gol
Cristi Chivu a debutat cu o victorie la Parma, scor 2-0, împotriva Bologniei! Dennis Man a început meciul pe bancă, dar s-a dovedit a fi decisiv, după ce a intrat pe teren.
Cristi Chivu
Credit imagine: Getty Images
Astăzi, de la ora 16:00, Parma a primit vizita Bologniei. Aceasta a fost prima partidă a fostului căpitan al echipei naționale pe banca formației din Serie A.
De asemenea, trebuie menționat faptul că cele 90 de minute jucate astăzi au fost primele ale lui Cristi Chivu în cariera de antrenor la seniori, anterior pregătind doar formații din cadrul academiei celor de la Inter.
Bologna, favorită clară înainte de startul meciului, a dominat autoritar prima parte, înregistrând statistici zdrobitoare: 72-28% posesie, 10-2 ocazii de gol şi 4-0 la cornere. La capitolul şuturilor pe poartă, fiecare echipă a trimis câte unul, singurul al Parmei fiind şi unicul gol al primei reprize. Sam Beukema a făcut henț în careu, iar Bonny a marcat de la punctul cu var, în minutul 37.
În mod surprinzător, Dennis Man nu a fost titularizat de către Cristi Chivu, dar a intrat pe teren în minutul 65, în locul lui Cancellier, care era predispus la o eliminare. Introducerea internaționalului român s-a dovedit a fi foarte inspirată. În minutul 78, Dennis Man a interceptat o mingea, pornind o cursă în viteză şi i-a pasat lui Simon Sohm, care a dus scorul la 2-0!
În urma acestui succes, Parma a ieşit din "zona roşie" şi se află pe poziția a 17-a, cu 23 de puncte, la două lungimi în fața lui Empoli. De cealaltă parte, Bologna a rămas cu 41 de puncte şi ocupă locul al 8-lea. Pentru formația pregătită de Cristi Chivu urmează meciul din deplasare cu Udinese, care se va desfăşura pe 1 martie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Parma
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4095.png)
2
0
Bologna
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4471.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)