Dennis Man, la "ultimul tango" cu Parma?! Jurnaliștii italieni anunță că românul va pleca de la echipă lui Chivu
Parma o va înfrunta duminică seară, în deplasare, pe Atalanta, într-un meci contând pentru ultima etapă din acest sezon de Serie A. Înaintea partidei, jurnaliștii din Italia au scris că meciul de pe Gewiss Stadium ar putea fi ultimul pentru Dennis Man în echipa lui Cristi Chivu, fotbalistul fiind foarte aproape de a se despărți de "cruciați".
Dennis Man (Parma)
Credit imagine: Getty Images
Parma o va înfrunta duminică seară, în deplasare, de la ora 21:45, pe Atalanta, într-un meci contând pentru ultima etapă din acest sezon de Serie A.
Echipa lui Cristi Chivu este obligată să câștige pentru a fi sigură că se va salva de la retrogradare, în caz contrar depinzând de rezultatele pe care le vor obține Empoli și Lecce.
Înaintea partidei, jurnaliștii din Italia i-au dedicat un articol lui Dennis Man, scriind despre parcursul acestuia din actualul sezon, în care a avut evoluții mai slabe în ultimele luni, după accidentările cu care s-a confruntat.
Serie A Enilive
Cristi Chivu a primit o veste uriașă după titlul cu Inter! "Vrea să rămână"
acum 8 ore
Cei de la Parma Today au notat că românul este aproape de a se despărți de echipa lui Cristi Chivu, dar că își dorește să facă un ultim meci foarte bun, dorindu-și să continue în Serie A.
Dennis Man, aproape de despărțirea de Parma?
"Accidentarea la gleznă, care l-a ținut departe de teren pe Dennis Man în meciul cu Napoli dă semne de ameliorare. Românul trage tare pentru a fi prezent la meci, pentru a lăsa o ultimă amprentă într-un sezon început excelent, dar umbrit ulterior de incertitudini și ezitări.
E de la sine înțeles că ultimele 90 de minute pot însemna mult, atât pentru Man, cât și pentru Parma. Cristian Chivu a vorbit cu el în această săptămână, iar aspectul psihologic va conta enorm.
Ultima reușită notabilă a lui Man datează din 20 februarie, în meciul cu Bologna. Atunci a intrat de pe bancă și a oferit assist-ul pentru golul de 2-0 marcat de Sohm, care a închis meciul. De acolo a reapărut speranța că jucătorul născut în 1998 va putea conduce echipa către salvare.
Însă lucrurile nu au decurs astfel: o serie de episoade nefavorabile (în meciurile cu Lazio și Como) au contribuit la prelungirea secetei sale în fața porții, care, la meciul cu Atalanta, va ajunge la 175 de zile. Niciodată nu a trecut printr-o perioadă atât de lungă fără gol de când joacă pentru Parma.
Man își dorește să încheie sezonul cu capul sus, sezon la finalul căruia, cel mai probabil, își va lua adio. Povestea lui cu Parma pare să fi ajuns la final, însă la Collecchio toți cred că mai este de scris un ultim capitol.
În ianuarie, Dennis a fost foarte aproape de Fiorentina: după despărțirea de fostul său agent, Ioan Becali, a decis să meargă pe cont propriu, încercând să negocieze pe mai multe fronturi. Fiorentina și Como s-au arătat interesate.
Mișcările lui Palladino au fost mai concrete decât cele ale lui Fabregas, dar negocierile nu s-au concretizat, iar transferul a rămas în aer. De atunci, Man pare că a resimțit o scădere de formă și, treptat, a coborât în ierarhia preferințelor, mai întâi ale lui Fabio Pecchia și apoi ale lui Cristian Chivu.
Accidentarea recentă la gleznă i-a zdruncinat și ultimele certitudini. Însă, de la Mutti Training Center, se transmite un optimism prudent pentru 'ultimul act' – momentul decisiv pentru salvarea echipei", au scris jurnaliștii de la Parma Today.
Ultimul meci al Parmei din acest sezon de Serie A, în deplasare cu Atalanta, este programat duminică seară, de la ora 21:45.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Atalanta
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/100098.png)
2
3
Parma
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4095.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)