Florinel Coman, la Cagliari! Italienii au oferit toate detaliile tranzacţiei
Publicat 03/02/2025 la 07:44 GMT+2
Florinel Coman va fi, de azi, jucătorul lui Cagliari. După doar jumătate de an la Al-Gharafa, unde a fost om de bază, românul are parte de şansa carierei, urmând a fi împrumutat în Serie A, la Cagliari, formaţie unde evoluează şi Răzvan Marin.
Florinel Coman
Credit imagine: Getty Images
Ajuns la arabi în vară, pentru 5,25 milioane de euro, atacantul de bandă a avut un randament bun, reușind 3 goluri 4 pase decisive în tricoul formației din Qatar. Totuși, nu s-a adaptat la viaţa din zona Golfului, astfel că a visat să revină în Europa, la o formaţie dintr-un campionat important.
Arabii l-au înţeles şi agentul jucătorului i-a găsit echipă pe final de perioadă de mercato. Astfel, internaționalul nostru va merge la Cagliari, în Serie A, unul dintre cele mai importante competiţii din lume, sub formă de împrumut.
Coman va sosi azi, în ultima zi de transferuri pentru campionatele puternice din Vest, în Italia, unde va efectua vizita medicală şi va semna cu sarzii. Informaţia a fost confirmată de doi dintre cei mai de încredere jurnalişti din Cizmă, Gianluca Di Marzio şi Nico Schira.
"Împrumutul lui Florinel Coman la Cagliari este finalizat. Jucătorul născut în 1998 va sosi luni la Roma pentru analizele medicale", notează Di Marzio pe siteul său.
Nico Schiara susţine că salariul lui Coman la Cagliari va rămâne de un milion de euro pentru această perioadă (el e remunerat cu două milioane pentru un sezon întreg la arabi), sarzii urmând a suporta jumătate din sumă.
Florinel Coman va avea acelaşi salariu la Cagliari, italienii urmând a suporta jumătate din sumă
Probabil la acest împrumut a contribuit şi Răzvan Marin cu referinţe despre jucător, iar Florinel Coman cu siguranţă va avea parte de şansa carierei. Pentru jumătate de an, poate evolua într-unul dintre cele mai puternice campionate din lume, urmând probabil a fi transferat definitiv, dacă va da randament. Nu neapărat de Cagliari, care are o opţiune în acest sens, fiind de aşteptat ca formațiile italiene să fie interesate de o posibilă mutare, evident, dacă românul va avea prestaţii solide.
Florinel Coman a semnat un contract pe 3 ani cu Al-Gharafa, astfel că e legat de arabi prin contract până în vara lui 2027. Aceştia însă sunt extrem de deschişi la o cedare definitivă, chiar dacă românul a avut un randament destul de bun pentru ocupanta locului 3 din campionatul Qatarului.
Cagliari ocupă locul 16 în ierarhia din Serie A, având doar 21 de puncte acumulate în 22 de partide. În această etapă, echipa antrenată de Davide Nicola va juca luni seară, pe teren propriu, cu Lazio. Obiectivul sarzilor este, evident, salvarea de la retrogradare, lucru ce nu ar trebui să fie foarte complicat, în contextul în care Monza şi Venezia par virtual-retrogradate.
63 de goluri şi 62 de pase decisive a reuşit Coman pentru FCSB, în 7 ani petrecuţi la actuala campioană a României. El a luat în vara lui 2024 drumul Qatarului, călcându-i pe urme lui Claudiu Keşeru, şi el fost jucător la Al-Gharafa. La formaţia qatareză, Coman a fost coleg cu Joselu, fostul atacant al lui Real Madrid.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo