"Gigantul tăcut" al Europei renaşte, cu Red Bull în spate şi cu Jurgen Klopp antrenor. Anunţul făcut de Tuttosport
Publicat 12/03/2025 la 12:56 GMT+2
Juventus ar putea intra într-o nouă eră, Andrea Agnelli fiind în negocieri în acest moment, de mai multe luni, pentru a prelua total pachetul de acţiuni al "Bătrânei Doamne". El ar avea în spate grupul Red Bull, astfel că sunt toate şansele ca Jurgen Klopp să fie instalat antrenor la un proiect care să facă din torinezi o grupare de prim plan în fotbalul mondial.
Jurgen Klopp - Red Bull Content Pool
Credit imagine: From Official Website
Juventus, cel mai titrat club al Italiei (36 de titluri), este în "curtea" familiei Agnelli, cu mici pauze, din 1923. În prezent Andrea Agnelli, urmașul lui Umberto Agnelli, deţine doar o parte din cele 63,8% din acţiuni ale familiei, prin intermediul EXOR NV. Public floating (24,3%) şi Lindsell Train Investment Fund (11,9%) sunt acţionarii minoritari la clubul piemontez.
Tuttosport, "ziarul de casă" al bianconerilor, anunţă că Agnelli vrea să aibă libertate totală în deciziile pe care urmează să le ia, astfel că negociază cu vărul său, John Elkann, desprinderea de sub tutela Exor. Discuțiile pentru ca cele 63,8% din acţiuni să treacă sub tutela lui Andrea au început încă de câteva luni şi sunt şanse mari să se ajungă la un acord.
Pentru a face din Juventus o forţă a Europei, cum s-a întâmplat în anii '90, Agnelli are în spate un gigant american (se presupune că ar fi vorba de Red Bull). Sursa citată notează că, odată ce Agnelli va reuşi să scape de sub tutela Exor, va investi enorm în transferuri, la cârma echipei urmând a fi numit Jurgen Klopp.
Jurgen Klopp, favorit să vină la Juventus, dacă Andrea Agneli bate palma cu Exor
Germanul, fost la Liverpool până în vara anului trecut, este un apropiat al Red Bull, el fiind în prezent director general pentru cluburile deţinute de companie. Neamțul a avut nevoie de un an sabatic, pentru a se desprinde de presiunea competițiilor, dar acum pare să fie dispus să revină în fotbal ca antrenor, la cârma lui Juventus, proiectul anunţându-se grandios.
De notat că nu doar Tuttosport scrie astăzi despre ceea ce urmează să se întâmple în Piemont, ci şi La Stampa, jurnaliştii sursei citate aflând la rândul lor că Jurgen Klopp e în pole-position să fie numit antrenor, dacă se face schimbul preconizat în acționariatul lui Juve.
Atalanta a spulberat-o pe Juventus în ultima etapă de Serie A, chiar la Torino, scor 4-0. Juventus a pierdut un meci acasă la o diferență de 4 goluri pentru prima dată din 22 octombrie 1967 încoace (de la un derby cu Torino). Deşi postul lui Thiago Motta părea sigur, el fiind reconfirmat pentru sezonul viitor, în contextul planului măreţ al lui Agneli tânărul tehnician va fi sacrificat. De altfel, presa din Italia vorbea încă de ieri despre iminenţa despărţirii de fostul tehnician al Bolognei.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo