Inter o învinge pe Cagliari și urcă pe primul loc în Serie A! Răzvan Marin a intrat pe teren în minutul 60 pentru gazde
Cagliari a primit vizita lui Inter, într-o partidă contând pentru runda a 18-a din Serie A. Trupa antrenată de Simone Inzaghi a reușit obținerea celor trei puncte la capătul unui meci decis de golurile lui Bastoni, Lautaro și Calhanoglu, toate venite în repriza secundă, iar "nerazzurii" urcă pe fotoliul de lider în Serie A.
Cagliari - Inter
Credit imagine: Getty Images
Meciul care a avut loc în Sardinia a adus față în față două formații aflate pe poziții diametral opuse ale clasamentului din Serie A. Dacă gruparea din Milano se regăsea, înaintea meciului, pe locul 3, cu 37 de puncte, la trei în spatele liderului Atalanta, sarzii se aflau pe 18, poziție direct retrogradabilă, cu 14 puncte acumulate în 17 jocuri.
Începutul partidei a fost unul care a aparținut oaspeților. Marcus Thuram a fost primul care a pus în pericol poarta apărată de Scuffet, în minutul 3, dar fostul portar al CFR-ului a intervenit excelent la voleul bine plasat al atacantului francez.
Puțin după jumătatea primei reprize, Lautaro Martinez s-a aflat în poziție ideală de finalizare, dar argentinianul nu a reușit să cadreze din doar trei metri mingea primită.
inter învinge în deplasarea de la cagliari și urcă pe primul loc în serie a! toate golurile "nerrazurilor" au venit în repriza secundă
Inter a reușit deschiderea scorului la scurt timp după revenirea de la vestiare. În minutul 53, Bastoni s-a aflat la capătul centrării lui Barella și a trimis impecabil cu capul, nelăsându-i vreo șansă lui Scuffet.
Avantajul "nerrazurilor" s-a dublat în minutul 71, atunci când Lautaro Martinez a fost servit excelent de Barella, cel care și-a trecut în cont a doua pasă decisivă din meci.
Tot Inter a fost echipa care a înscris pe final de meci, de această dată prin Calhanoglu (78'), cel care a transformat o lovitură de la 11 metri, dictată în urma unui henț în careu.
Răzvan Marin a intrat pe teren la Cagliari în minutul 60, înlocuindu-l pe Gaetano, dar nu a putut contribui la revenirea echipei sale.
În urma rezultatului înregistrat în această seară, Inter a urcat pe prima poziție a clasamentului din Serie A, ajungând la același număr de puncte cu Atalanta, 40, dar cu golaveraj mai bun. De cealaltă parte, Cagliari bifează a cincea înfrângere consecutivă în toate competițiile și rămâne pe loc retrogradabil.
ECHIPELE DE START ÎN CAGLIARI - INTER 0-3
- Cagliari: Scuffet - Zappa, Mina, Luperto, Obert - Adopo, Makoumbou - Zortea, Gaetano, Augello - Piccoli
- Inter: Sommer - Bisseck, De Vrij, Bastoni - Dumfries, Barella, Calhanoglu, Mkhitaryan, Dimarco - Thuram, Lautaro Martinez
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Cagliari
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4307.png)
0
3
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-b3afa878-c655-472d-8a13-e140557abd0e-68-310-310.jpeg)