Ionuț Radu a debutat pentru Venezia, în eșecul cu AS Roma! Românul, pe teren după 463 de zile
Ionuț Radu, transferat în urmă cu doar 6 zile de Venezia, a fost în premieră titular în duelul pe care echipa sa l-a disputat pe teren propriu, în compania lui AS Roma (0-1), în cadrul unui meci din etapa a 24-a din Serie A. Portarul român a fost învins de la punctul cu var de Paulo Dybala, dar a avut o prestație solidă la debutul pentru noua formație.
Ionuț Radu
Credit imagine: Getty Images
Ionuț Radu, portarul transferat de Venezia în urmă cu doar 6 zile de la Inter, a debutat astăzi pentru noua sa formație, după o pauză de 463 de zile de la ultimul meci jucat. Românul a fost titular în partida disputată de Venezia pe teren propriu, în compania lui AS Roma, și a avut o prestație remarcabilă în prima repriză, fiind cel mai bun om al trupei antrenate de Eusebio Di Francesco.
Prima paradă importantă a lui Radu a venit în minutul 16, atunci când i-a refuzat golul lui Artem Dovbyk, atacantul ajuns la Roma în această vară, de la Girona. Tot ucraineanul a fost cel mai periculos om al trupei antrenate de Claudio Ranieri, dar încercarea sa cu capul din minutul 37 a fost refuzată de intervenția excelentă a portarului nostru.
La 10 minute de la revenirea de la vestiare, Roma a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, iar Paulo Dybala și-a asumat responsabilitatea execuției. Argentinianul a transformat penalty-ul, după ce a șutat în stânga lui Radu, care plecase pe colțul drept al porții.
Nimic care să schimbe scorul de pe tabelă nu s-a mai întâmplat până la scurgerea celor 90 de minute, astfel că meciul s-a terminat 1-0 în favoarea oaspeților.
În urma rezultatului, gruparea din capitala Italiei înregistrează al 3-lea succes în 4 etape de Serie A și ajunge la 34 de puncte, în timp ce Venezia rămâne pe penultimul loc al ierarhiei, cu doar 16 puncte strânse în 24 de etape.
Echipele de start în venezia - as roma
- Venezia: Radu; Marcandalli, Idzes, Candé; Zerbin, Ellertsson, Nicolussi Caviglia, Busio, Yeboah; Perez, Fila
- AS Roma: Svilar; Rensch, Mancini, Ndicka; Celik, Cristante, Gourna-Douath, Angelino; Dybala, El Shaarawy; Dovbyk
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Venezia
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/100097.png)
0
1
AS Roma
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4009.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-b3afa878-c655-472d-8a13-e140557abd0e-68-310-310.jpeg)