Italienii au numit cele două mari calități ale lui Cristi Chivu! Cum va compensa lipsa de experiență

Cristian Chivu a fost numit astăzi în funcția de antrenor la Parma, care devine astfel prima echipă de seniori din cariera sa. "Cruciații" sunt pe loc retrogradabil în Serie A, dar italienii cred că românul de 44 de ani are suficiente calități pentru a reuși, deși este la prima experiență la un asemenea nivel.

Cristi Chivu

Credit imagine: Facebook

Cristi Chivu a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria României și își propune să aibă o carieră de succes și ca antrenor. Spre deosebire de alți foști jucători, Chivu nu a ars etapele în noua meserie. A luat-o de jos, antrenând copii la Academia lui Inter, după care a primit roluri tot mai importante în cadrul clubului pentru care a scris istorie ca jucător. Cu formația U19 a câștigat titlul în 2022 și încă de atunci presa italiană scria că românul are toate atuurile pentru a deveni un mare antrenor.
Chivu a avut mai multe oferte în ultimii ani, unele chiar din România, dar le-a refuzat, cel mai probabil pentru că proiectele nu au fost în conformitate cu viziunea sa. În cele din urmă, Chivu a decis să debuteze ca antrenor la nivel de seniori la Parma, echipă aflată pe locul 18 în Serie A, primul sub linia retrogradării. Pericolul de a-și trece în CV o retrogradare la prima sa aventură e mare, dar fostul căpitan al naționalei României nu s-a speriat de acest lucru și a acceptat oferta conducerii de pe Ennio Tardini.

Presa din Parma are încredere în Cristi Chivu! Mentalitatea de învingător și abilitatea de a lucra cu tinerii, principalele abilități ale românului

Chivu a fost deja prezentat oficial și poate începe munca la cârma "cruciaților". Presa italiană a acordat spații largi numirii românului la Parma, iar jurnaliștii de la Parma Live au evidențiat două calități esențiale pe care le are. Acestea ar fi mentalitatea de campion dobândită în cariera impresionantă de jucător și abilitatea deja dovedită de a lucra cu tinerii. Aceste aspecte pot compensa lipsa de experiență a lui Chivu la un nivel atât de înalt cum e Serie A.
"Născut în 1980, fostul internațional român este cu siguranță un câștigător: în carieră a câștigat mai multe trofee cu Ajax, Inter și Roma, tripleta din 2010 câștigată cu "nerazzurrii" fiind cireașa de pe tort. Antrenorul de patruzeci și patru de ani și-a început cariera de antrenor la Inter, completând o călătorie pe la echipele de tineret, care a culminat prin câștigarea Scudetto la Primavera (n.r. U19) în 2022. Chivu însuși era considerat principalul favorit pentru banca echipei Under 23 a lui Inter, până când Parma l-a contactat.", au notat jurnaliștii de la Parma Live.
Italienii au insistat că noul antrenor al Parmei lucrează foarte bine cu tinerii și propune un fotbal ofensiv, plăcut ochiului, astfel că ar putea pune în valoare numeroșii jucători foarte talentați din lotul Parmei.
"În experiențele sale anterioare pe bancă – chiar dacă la nivel de tineret – fostul fundaș a mizat pe un fotbal rapid și curajos, alcătuit din tranziții rapide și producție ofensivă importantă. Știe cum să lucreze cu tinerii și, din punct de vedere al sistemului, a jucat deseori 4-3-3. Este posibil ca acest sistem să fie propus din nou în aventura sa de la Parma, având în vedere prezența în lot a mai multor atacanți de bandă, care ar putea fi potriviți convingerilor sale tactice. În acest sens, alegerea lui Chivu ar fi aparent o continuitate a jocului lui Pecchia, care însă a plătit pentru rezultatele slabe de la începutul lui 2025. Obiectivul, așadar, va fi încercarea de a îmbunătăți eficacitatea ofensivă. Descris de mulți ca un antrenor cu un caracter puternic, dar deschis la dialog, Chivu va încerca să producă un șoc.", au adăugat jurnaliștii sursei citate.
Faptul că Cristi Chivu știe să lucreze cu tinerii e un aspect deosebit de important, deoarece Parma are cea mai tânără echipă din Serie A. Media de vârstă a lotului este de 24,7 ani, o singură echipă mai având o medie de sub 25 de ani (Lecce - 24,8 ani).
Aventura lui Cristi Chivu pe banca Parmei va începe sâmbătă, la duelul de acasă cu Sampdoria. Programul "cruciaților" va fi abordabil în viitorul apropiat, pentru că în martie vor juca numai cu echipe din a doua jumătate a clasamentului: cu Udinese (deplasare), Torino (acasă), Monza (deplasare) și Verona (deplasare). Finalul de sezon va fi foarte complicat, Parma urmând să joace în aprilie cu Inter, Juventus, Fiorentina și Lazio. Echipa lui Cristi Chivu ar trebui să-și asigure salvarea de la retrogradare după duelurile cu Como și Empoli de la începutul lunii mai, deoarece în ultimele două etape va juca cu Napoli și Atalanta și sunt toate șansele ca cele două forțe să aibă nevoie de puncte pentru a-și îndeplini obiectivele, deci misiuea Parmei de a scoate rezultate pozitive va fi extrem de grea.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo