Kevin De Bruyne și-a găsit casă în Italia și va deveni cel mai bine plătit jucător din Serie A! Anunțul din Corriere dello Sport
Kevin De Bruyne pare că s-a înțeles deja cu Napoli și va ajunge în Serie A, acolo unde va deveni cel mai bine plătit jucător al campionatului. Belgianul și-ar fi găsit deja casă în Napoli, anunță Corriere dello Sport, iar transferul ar însemna o adevărată lovitură pentru campioana Italiei.
Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max
Sursa video: Eurosport
Kevin De Bruyne a anunțat, la începutul acestei luni, printr-un mesaj emoționant, că va pleca de la Manchester City la finalul acestui sezon, în momentul în care i se va termina contractul. Belgianul nu a ajuns la un acord cu șefii clubului de pe Etihad privind prelungirea, astfel că aventura sa la Manchester se va termina după fix 10 ani și 18 trofee câștigate.
Deşi se vehicula că va ajunge în Arabia Saudită, Kevin De Bruyne a fost și pe lista unor echipe din MLS, cel mai important zvon fiind că ar putea ajunge lângă Leo Messi și Luis Suarez, la Inter Miami.
Belgianul a jucat ultimul meci pe Etihad, acolo unde a fost omagiat de întreg stadionul, la duelul cu Bournemouth. Corriere dello Sport anunță că De Bruyne și-ar fi găsit deja o casă în Napoli și va ajunge la campioana Italiei, din postura de jucător liber de contract.
Datorită faptului că nu va plăti niciun ban în schimbul său, Napoli își va permite să îl facă cel mai bine plătit fotbalist din Serie A. Kevin ar urma să încaseze 10 milioane de euro pe sezon și ar ocupa locul 1 în topul salariilor din fotbalul italian.
Dusan Vlahovic este, în acest moment, cel mai bine plătit fotbalist din Serie A, încasând în jur de 7 milioane de euro pe sezon.
Kevin De Bruyne nu exclude să rămână în Europa după despărțirea de Manchester City
Fotbalistul belgian are pe urmele sale echipe din MLS și Arabia Saudită, dar nu exclude niciun potențial transfer la o echipă din Europa, anunțând că se simte în continuare pregătit să joace la un nivel înalt.
Kevin De Bruyne, care are o cotă de piață de 27 de milioane de euro, a spus că va lua o decizie în funcție și de dorința familiei sale, căreia crede că îi va fi greu să se despartă de Manchester, și a dat de înțeles că mutarea nu se va face foarte repede, lucrurile desfășurându-se mai greu în lumea fotbalului.
"Nu știu ce se va întâmpla, dar vreau să continui să joc și vom vedea cât de departe voi ajunge. Nu știu cum mă voi simți când voi părăsi Manchester City. Sunt aici de mult timp, familia mea este aici de 10 ani, copiii mei s-au născut în Manchester și au trăit aici toată viața lor.
Va fi diferit pentru ei. Cred că sunt un pic speriați, entuziasmați, dar este un pic de necunoscut pentru că în acest moment nu știm ce se va întâmpla. Dacă pot juca fotbal și familia mea este fericită, eu sunt bine...
"Nu știu ce se va întâmpla anul viitor, dar dacă echipele vin și mă pot convinge cu un proiect sportiv frumos, eu sunt în stare să o fac. Știu că nu mai sunt cel mai tânăr jucător, dar încă simt că sunt capabil să fac performanță la un nivel foarte înalt. Nu știu ce echipe sunt interesate...
Dar sunt gata să ascult orice proiect care este disponibil. Îmi place fotbalul, îmi place să joc fotbal, iar dacă apare un proiect frumos și familia mea este și ea mulțumită, atunci putem lua o decizie. Să rămân în Anglia? Nu știu. Sincer, nu știu. Poate da, poate nu.
Este foarte dificil pentru că decizia de a pleca de la Manchester City nu a fost luată cu mult timp în urmă. Nu poți decide nimic într-o săptămână. De asemenea, în lumea fotbalului, nu cred că totul se decide atât de repede. Totul merge foarte încet.
Nici măcar nu mi-am văzut familia de la anunț. Trebuie să vorbesc cu ei și să văd ce echipă mă vrea. Deci, nu știu, nu am nicio idee. Vom vedea", a declarat Kevin De Bruyne, citat de As.com.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)