Man și Mihăilă n-au fost menajați de italieni, după Juventus - Parma 2-2! Notele primite de români
Publicat 31/10/2024 la 08:47 GMT+2
Dennis Man și Valentin Mihăilă au fost titulari la Parma în meciul din deplasare cu Juventus, terminat la egalitate, scor 2-2. Chiar dacă a dat assist la golul doi al "cruciaților", Man a primit doar nota 6,5 de la specialiștii italieni, care au subliniat că i-a lipsit strălucirea din primele etape ale sezonului. În privința lui Mihăilă, experții au scris că a rămas dator la capitolul realizări.
Dennis Man, în duel cu Weston McKennie (Juventus - Parma 2-2)
Credit imagine: Getty Images
Dennis Man și Valentin Mihăilă continuă să fie oameni de bază la Parma, dovadă că ambii au început din primul minut meciul de pe terenul lui Juventus din etapa a 10-a din Serie A, în care "cruciații" au scos un punct mare. Echipa lui Fabio Pecchia a condus în două rânduri, dar nu a putut să-și păstreze avantajul până la final și s-a terminat 2-2.
Dennis Man a avut câteva acțiuni bune în prima repriză și a oferit assist-ul la golul doi al echipei sale, marcat de elvețianul Simon Sohm în minutul 38. Atacantul de bandă dreapta a rămas pe teren până în minutul 84, când a fost înlocuit cu Cancellieri. Mihăilă a jucat ceva mai puțin, fiind schimbat cu Almqvist în minutul 69.
Man și Mihăilă nu i-au impresionat pe italieni prin prestațiile din Juventus - Parma 2-2
Specialiștii de la Parma Live au analizat prestația celor doi români și au evidențiat la fiecare câteva plusuri, dar în același timp au subliniat și minusurile.
"6,5: Nu a avut o evoluție la fel de sclipitoare ca în primele etape, dar cu o pasă bine măsurată i-a oferit assist lui Sohm la un gol și la o altă fază l-a lăsat pe Charpentier față în față cu Di Gregorio.", au scris italienii despre Man.
"6: Multă voie bună dar puțină incisivitate. E adevărat că a participat la acțiune la golul de 2-1, dar a fost singurul fulger din meciului său.", au notat specialiștii despre Mihăilă.
Deși pe final a avut câteva ocazii mari de a face 3-2, Parma se poate declara mulțumită cu remiza de la Allianz Stadium, pentru că și Juventus putea obține victoria. "Cruciații" au adunat 8 meciuri la rând fără succes în Serie A, dar rămân cu multe lucruri pozitive după meciul de aseară. Parma este abia a 3-a echipă care marchează în poarta lui Juventus în acest sezon, după Cagliari (1-1) și Inter (4-4) și prima care punctează de două ori în fieful "Bătrânei Doamne".
Cu punctul obținut la Torino, Parma a urcat pe locul 14 în Serie A. În schimb, Juventus rămâne singura echipă fără eșec în actuala stagiune, dar poate ieși din top 4, dacă Fiorentina sau Lazio vor câștiga în această seară cu Genoa, respectiv Como. În etapa a 11-a, Parma va juca acasă cu Genoa, iar Juventus se va deplasa la Udine.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Juventus
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4067.png)
2
2
Parma
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4095.png)
Promo
Promo