Milan își schimbă iar antrenorul! Gazzetta dello Sport a anunțat cine e mare favorit să preia echipa

Italianul Roberto De Zerbi, fostul mijlocaş al echipei de fotbal CFR Cluj, este favorit să preia conducerea tehnică a formaţiei AC Milan, în locul portughezului Sergio Conceicao, care ar urma să fie demis la finalul acestui sezon, anunţă Gazzetta dello Sport.

Sergio Conceicao durante Milan-Feyenoord

Credit imagine: Getty Images

În vârstă de 45 de ani, De Zerbi antrenează în prezent echipa franceză Olympique Marseille, de care este legat prin contact până în 2027, după ce a pregătit anterior formaţiile Şahtior Doneţk şi Brighton.
Gazzetta delo Sport scrie, în ediţia sa de miercuri, că responsabilii clubului lombard doresc din sezonul viitor un tehnician italian la cârma echipei, după doi antrenori portughezi, Paulo Fonseca şi Sergio Conceicao, iar Roberto De Zerbi este preferatul noului director sportiv al lui AC Milan, Fabio Paratici, care a avut deja o întâlnire cu agentul antrenorului lui Olympique Marseille, săptămâna trecută.

Roberto De Zerbi, mare favorit să devină antrenorului Milanului în vară

Roberto de Zerbi s-a format ca jucător la academia clubului AC Milan, dar nu a apucat să dispute niciun meci oficial în tricoul acestei echipe. Italianul a evoluat la CFR Cluj între 2010 şi 2012, având în palmares două titluri de campion în Liga 1 şi o Cupă a României cucerite cu echipa ardeleană, acestea fiind de altfel singurele sale trofee ca jucător.
Cotidianul sportiv italian mai scrie că pe lista celor de la AC Milan se mai află alţi doi antrenori, Antonio Conte şi Massimiliano Allegri, primul pregătind în prezent formaţia SSC Napoli, în timp ce al doilea este liber de contract. Ca opţiuni de rezervă ar fi Maurizio Sarri şi Roberto Mancini, menţionează Gazzetta dello Sport.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo