Minutele decisive pentru Cristi Chivu! Românul semnează din moment în moment contractul cu Inter
Publicat 06/06/2025 la 12:15 GMT+3
Cristi Chivu a ajuns la baza celor de la Inter Milano pentru a efectua ultimele formalități înainte de a semna contractul alături de vicecampioana Italiei. Tehnicianul român a fost întâmpinat de fani și jurnaliști la sosirea sa.
Cristian Chivu
Credit imagine: Getty Images
Este doar o chestiune de ore până când Cristi Chivu va deveni oficial antrenorul lui Inter Milano. După ce negocierile de joi seara s-au încheiat cu înțelegerea dintre cele două părți, tehnicianul român și-a luat la revedere de la Parma și a ajuns de dimineață la baza celor de la Inter pentru finalizarea mutării.
Acesta a fost surprins de jurnaliști la volanul mașinii sale, îmbrăcat la costum în cea mai importantă zi din cariera sa de antrenor de până acum. Chivu i-a salutat pe cei prezenți în fața bazei nerazzurilor, care așteaptă anunțul oficial.
Conform Eurosport Italia, la această întâlnire au ajuns și președintele Beppe Marotta, alături de directorul sportiv Piero Ausilio, cei alături de care Chivu va face echipă pentru a o readuce pe Inter în fruntea fotbalului italian.
Citește și:
Salariul lui Cristi Chivu la Inter
Chivu va câştiga în cei doi ani de contract pe Meazza 2,5 milioane de euro, scriu italienii. Va fi un salariu de peste 3 ori mai mare decât la Parma (unde semnase pentru 700.000 de euro/sezon), dar la sub jumătate din cât câştiga Simone Inzaghi (4,5 milioane de euro anual).
Gazzetta dello Sport a dezvăluit în materialul amplu dedicat subiectului şi cum au decurs negocierile, Chivu fiind interesat să îşi contureze deja stafful şi să vorbească despre posibilitatea de a întări lotul.
"<Niciodată să nu spui niciodată>: cinci cuvinte și un zâmbet - așa a răspuns Cristian Chivu pentru noi pe 14 octombrie, confruntat cu ideea de a antrena într-o zi Inter. Opt luni mai târziu, a sosit și ziua aceea. El este noul antrenor al nerazzurrilor: Vineri, după ce va fi pus la punct ultimele detalii, va semna un contract pe doi ani, până în iunie 2027, pentru un salariu de aproximativ 2,5 milioane de euro plus bonusuri.
Singurul lucru care mai lipeşte este anunțul oficial, dar totul a fost decis ieri (n.r. joi), odată cu accelerarea negocierilor după renunțul lui Fabregas. În întâlnirea avută cu oficialii lui Iter, într-un hotel din Milano, în zona Brera, nu s-a discutat doar despre contract şi despre opţiunile pentru întărirea lotului, ci s-a "bătut în cuie" şi viitorul staff al românului", explică Gazzetta dello Sport.
Chivu va "intra în pâine" încă de luni, când va susţine primul său antrenament din postura de antrenor al Interului. La şedinţa de pregătire nu vor participa internaţionalii convocaţi la naţionale, dar antrenorul român va lua pentru prima oară pulsul unei echipe cu moralul distrus, după ce, în decurs de o săptămână, a pierdut scudetto şi finala UCL.
Fostul căpitan al naţionalei va trebui să îi îmbărbăteze rapid pe jucători, pentru că miercurea viitoare e programată plecarea spre Los Angeles pentru Campionatul Mondial al Cluburilor. Trupa lombardă va debuta în competiţie pe 18 iunie, cu Monterrey, formaţie la care evoluează veteranul Sergio Ramos. Italienii fac parte din grupa E, urmând a juca ulterior cu River Plate şi Urawa Red Diamonds.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo