O nouă înfrângere pentru Parma! Dennis Man a ratat ocazii imense, iar Mihăilă a rămas pe bancă
Publicat 15/12/2024 la 18:37 GMT+2
Românii de la Parma au avut parte de o seară complicată împotriva celor de la Hellas Verona. Echipa antrenată de Fabio Pecchia a pierdut pe teren propriu cu scorul de 2-3, la finalul unei partide în care Dennis Man a ratat ocazii imense, iar Valentin Mihăilă a rămas rezervă neutilizată.
Dennis Man
Credit imagine: Getty Images
Parma a înregistrat a 7-a înfrângere a sezonului în Serie A. Hellas Verona s-a impus cu 3-2 în fața echipei la care Dennis Man a fost integralist. Internaționalul român nu a reușit să-și treacă numele pe tabelăă, chiar din niște situații ideale.
Vedeta Parmei a fost aproape de a face 1-1 în minutul 11 când s-a trezit cu mingea în careul advers, după ce s-a tăvălit secunde bune în urma unui contract cu un adversar. Imediat ce s-a ridicat, Man a recepționat pasa, dar la-a nimerit pe goalkeeper-ul Veronei.
Man a avut ocazia de a egala și la scorul de 2-1 pentru oaspeți. Atacantul lateral a ajuns într-o poziție foarte bună de finalizare, la marginea careului, dar șutul său a trecut puțin pe lângă poarta lui Lorenzo Montipo.
Citește și:
- RADU DRĂGUȘIN, PE LISTA UNEI NOI ECHIPE DIN SERIE A! ANUNȚUL FĂCUT DE ITALIENI
- FINAL DE ERĂ LA SEVILLA! CĂPITANUL JESUS NAVAS, ÎN LACRIMI LA ULTIMUL MECI JUCAT PE TEREN PROPRIU
- RUBEN AMORIM, REALIST ÎNAINTEA DERBY-ULUI ORAȘULUI MANCHESTER: "NOI AVEM O PROBLEMĂ MAI MARE DECÂT EI"
Dennis Man, neinspirat în fața Veronei
Astfel, "tricolorul" nu a reușit să-și ajute echipa împotriva celor de la Hellas Verona, iar Parma rămâne cu 15 puncte acumulate în 16 etape din Serie A. Simon Sohm a marcat ambele goluri ale "cruciaților", în timp ce Coppola, Sarr și Mosquera au înscris pentru Verona.
Dacă Man a fost în centrul atenției la câteva atacuri ale Parmei, Valentin Mihăilă nici măcar nu a avut șansa de a-și ajuta echipa. Atacantul lateral a rămas pe banca de rezerve pe tot parcursul meciului, bifând a doua partidă ca rezervă neutilizată din ultima lună.
Pentru cei doi reprezentanți ai "Generației de Suflet" urmează un meci extrem de complicat împotriva Romei, pe Olimpico. Formația capitolină are doar 1 punct peste Parma, dar revenirea lui Claudio Ranieri pe bancă a adus două victorii consecutive, iar aceștia vor să continue seria și în etapa viitoare.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo