Parma lui Chivu, victorie imensă cu Juventus! 3 puncte care îi pot menține pe "cruciați" în Serie A

Parma, la care Cristi Chivu este antrenor, a obținut o victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării. "Cruciații" au învins-o pe Juventus cu 1-0 și s-au distanțat la 6 puncte de ultimul loc din zona roșie, cu doar 5 etape rămase până la finalul campionatului.

Cristi Chivu în victoria lui Parma cu Juventus.

Credit imagine: Getty Images

Cristi Chivu a obținut cea mai mare victorie de când a devenit antrenorul celor de la Parma. Echipa românului a învins-o pe Juventus cu 1-0, iar cele 3 puncte obținute astăzi pot cântări decisiv în lupta pentru evitarea retrogradării. De cealaltă parte, bianconerii au căzut pe locul 5 după acest eșec, în afara locurilor de Champions League.
Prima ocazie importantă de gol a apărut la poarta lui Juventus, în minutul 29. Oaspeții au greșit în zona de la mijlocul terenului, iar mingea a ajuns la Pellegrino, care a șutat de la distanță, însă direct în brațele lui Di Gregorio.
Echipa lui Cristi Chivu a dat lovitura chiar în primul minut de prelungiri al primei reprize. Valeri a centrat din flancul stâng, trimițând mingea lung, până pe bara a doua, de acolo de unde Pellegrino a reluat în plasă cu o lovitură de cap foarte bună.
Juventus a fost echipa cu posesia, însă nu a avut niciun șut pe poartă în prima repriză. Partea secundă a început tot cu Parma mai periculoasă. Pellegrino l-a servit excelent pe Sohm, al cărui șut s-a oprit în brațele goalkeeperului lui Juve.
Dennis Man a fost introdus pe teren în minutul 75. Prima acțiune a românului a avut loc 3 minute mai târziu, când a reușit să țină bine de minge în flancul drept, iar echipa sa a obținut o lovitură liberă.
Cu 10 minute înainte de final, Dennis Man a pătruns excelent pe dreapta și a încercat să trimită în fața porții, acolo unde aștepta unul dintre coechipieri. Din păcate pentru tricolor, mingea a fost blocată de fundașii adverși.
Parma – Juventus s-a încheiat 1-0, acesta fiind cel mai important rezultat cu Cristi Chivu pe bancă. Românul mai are 5 etape la dispoziție pentru a salva echipa, însă diferența dintre echipa sa și Venezia, cea care ocupă primul loc retrogradabil, este de 6 puncte.

Parma – Juventus: Echipele de start: 

  • Parma (3-5-2): Suzuki; Leoni, Vogliacco, Valenti; Delprato, Keita, Bernabe, Sohm, Valeri; Pellegrino, Bonny
Rezerve: Marcone, Corvi, Balogh, Estevez, Almqvist, Ondrejka, Lovik, Hainaut, Cancellieri, Camara, Hernani, Djuric, Circati, Haj, Man.
Antrenor: Cristian Chivu
  • Juventus (3-4-2-1): Di Gregorio; Kalulu, Veiga, Kelly; McKennie, Thuram, Locatelli, Cambiaso; Kolo Muani, Nico Gonzalez; Vlahovic
Rezerve: Perin, Pinsoglio, Alberto Costa, Conceicao, Yildiz, Adzic, Weah, Douglas Luiz, Savona, Rouhi
Antrenor: Igor Tudor
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo