Paul Pogba, dezvăluiri dure din ultimul an! Cum a primit vestea reducerii pedepsei: "Am trecut prin iad"

Paul Pogba a primit la începutul acestei luni o veste uriașă, pedeapsa sa fiind redusă de la 4 ani la doar 18 luni, ceea ce înseamnă că el va putea să revină pe teren în 2025. Fotbalistul a dezvăluit acum, într-un interviu amplu pentru Daily Mail, prin ce a trecut în ultimul an și cum a primit vestea că se va putea întoarce în fotbal.

Paul Pogba bei seinem letzten Spiel für Juve vor der Dopingsperre

Credit imagine: Getty Images

Paul Pogba a primit o veste excelentă la începutul acestei luni, când Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus pedeapsa pentru dopaj de la 4 ani la 18 luni. În urma acestei decizii, mijlocașul francez va putea reveni pe teren în luna martie a anului viitor.
Francezul a oferit acum un interviu amplu în presa britanică, în care a dezvăluit cum a primit vestea cea mare. Fotbalistul a spus că soția lui i-a dus telefonul și l-a convins să răspundă, iar ceea ce avocatul său i-a zis l-a șocat.
"E amuzant... Încercam un costum nou pentru o premieră de film, dar nu aveam telefonul cu mine. Soția mea a venit grăbită la etaj cu telefonul meu strigând că este avocatul. I-am spus că îl voi suna înapoi, dar ea a zis că trebuie să preiau apelul.
Așa că m-am dus jos să vorbesc cu el. Mi-a spus vestea și am tăcut. Toată lumea sărea în sus, era atât de fericită, iar eu eram în stare de șoc. Imediat acea fericire s-a transformat în determinare.
Am trecut prin iad. Am fost într-o perioadă de întuneric. Dar aceasta este a doua mea șansă, trebuie să o folosesc. Am fost foarte entuziasmat.
Toți suntem oameni, toți avem sentimente. Când am primit acea suspendare, mi-am dat seama ce este viața. Paul Pogba, tipul celebru, nu mai este. Oamenii mă evitau... Obișnuiam să fiu invitat la Săptămânile Modei și la evenimente de genul ăsta. Acum spuneau că: 'Nu ne putem folosi de Pogba'.
Prietenii mei nu sunau așa cum sunau înainte. Când oamenii aud dopaj, e ca și cum ar crede că vrei să devii incredibilul Hulk. Așa mă vedeau oamenii. Iar opinia publică înseamnă că pot spune ce vor.
Acum sunt bine cu ce s-a întâmplat. Asta este viața și mi-am dat seama de asta. Am crescut atât de mult, sunt o persoană diferită. Când rămâi fără ceva ce iubești, realizezi cât de mult apreciezi acel lucru", a declarat Paul Pogba pentru Daily Mail.

Pogba, dezvăluiri dramatice despre anul de coșmar pe care l-a trăit

Francezul, campion mondial în 2018, și-a amintit și de momentul în care a primit vestea care avea să-i dea toată lumea peste cap. Pogba se încălța înaintea unui antrenament alături de coechipierii de la Juventus, iar medicul clubului i-a spus că a fost depistat pozitiv.
Mijlocașul de 31 de ani a dezvăluit cum s-a schimbat de la acel moment și până în prezent și și-a recunoscut vina, spunând că ar fi trebuit să fie mai atent și să nu aibă încredere totală în doctorul care i-a prescris suplimentul.
"Am fost șocat. Mă întrebam: 'Mă acuză de dopaj?'. Am început să mă gândesc ce am mâncat? Ce cremă am folosit? Am avut atâtea probleme în afara fotbalului și cu accidentările...
După ce am plecat de la United, am vrut ca Juventus să fie un nou început. Și apoi s-a întâmplat asta. De ce eu? Voiam doar să joc fotbal, dar în schimb mă înecam în probleme. La un moment dat, pur și simplu cedezi.
Eu luam un supliment care a fost prescris de un profesionist. Greșeala mea, și îmi asum responsabilitatea, este că nu am verificat de trei ori. Dar dacă mergi la medic și îți spune să iei asta de două ori pe zi, ce faci?
Acesta este un capitol pe care nu îl voi uita, dar alți oameni ar putea să o facă. Ieri oamenii credeau că sunt vinovat, că am făcut-o intenționat. Acum ei spun că sunt atât de bucuroși că mă vor revedea pe teren... Lucrurile se schimbă", a adăugat Paul Pogba.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo