Titlul de campioană în Serie A se decide vineri! Când joacă Napoli și Inter + Tot programul ultimei etape
Napoli și Inter Milano, despărțite de un punct înainte de cea de-a 38-a și ultima etapă din Serie A, vor juca vineri meciurile lor din această rundă, decisive pentru câștigarea campionatului, a anunțat luni Liga italiană de fotbal.
Matteo Politano e Vitinha si contendono un pallone, Napoli-Genoa
Credit imagine: Getty Images
Napoli este lider, cu 79 de puncte, după remiza de duminică, 0-0 în deplasare cu Parma, echipa antrenată de Cristian Chivu, la care Dennis Man și Valentin Mihăilă au fost accidentați. Tot duminică, Inter a fost ținută în șah de Lazio pe San Siro (2-2).
În ultima etapă, vineri, de la 21:45 (ora României), Napoli va primi vizita lui Cagliari, ocupanta locului 14, echipa lui Răzvan Marin și Florinel Coman. De la aceeași oră, Inter va juca pe terenul lui Como, formația de pe locul 10.
Dacă Napoli se impune, va deveni campioană a Italiei pentru a patra oară în istoria sa, indiferent de rezultatul lui Inter, viitoarea adversară a lui PSG în finala Ligii Campionilor pe 31 mai la Munchen. Napoli va fi campioană și dacă în ultima etapă Inter nu va obține mai multe puncte decât echipa antrenată de Antonio Conte.
Dacă Inter se impune, iar Napoli nu câștigă, nerazzurrii vor obține scudetto, la fel ca anul trecut.
Napoli și Inter vor disputa ultimul lor meci fără antrenorul lor, Antonio Conte, respectiv Simone Inzaghi. Primul a fost suspendat luni un meci după ce a primit duminică un al șaselea avertisment. Al doilea a fost eliminat duminică după ce a criticat arbitrajul.
Dacă Napoli va pierde și Inter va remiza, cele două echipe vor fi la egalitate de puncte (79) și se vor înfrunta într-un "spareggio", un baraj pentru a stabili campioana. Acest baraj ar avea loc pe 26 mai, cu cinci zile înainte de finala Ligii Campionilor.
Doar o dată în istoria Serie A a fost nevoie de un "spareggio" pentru atribuirea unui titlu de campioană: în 1964, când Bologna a învins-o pe Inter.
Programul ultimei etape din Serie A
Vineri, ora 21:45
Napoli - Cagliari
Como - Inter
Sâmbătă
Bologna - Genoa, ora 19:00
AC Milan - Monza, ora 21:45
Duminică, ora 21:45
Atalanta - Parma
Empoli - Verona
Lazio Roma - Lecce
Torino - AS Roma
Udinese - Fiorentina
Venezia - Juventus
Sursa: AGERPRES
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/100128.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4239.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4307.png)