"Unele voci te dau la Inter!" Cristi Chivu, reacție hilară la zvonul care e aproape de a deveni realitate
Actualizat 05/06/2025 la 17:20 GMT+3
Cristian Chivu este în negocieri cu Inter, anunță la unison toată presa din Italia. În urmă cu câteva zile, antrenorul de 44 de ani a acordat un interviu exclusiv pentru Superbet, în care a fost întrebat inclusiv despre posibilitatea de a semna cu clubul de pe Meazza, iar răspunsul său a fost unul savuros.
Cristi Chivu
Credit imagine: Getty Images
Cristian Chivu și-a început cariera de antrenor la nivel de seniori în urmă cu doar câteva luni, când a luat decizia riscantă de a da curs ofertei venite de la Parma, echipă aflată în subsolul clasamentului din Serie A. Pericolul retrogradării era mare, dar românul a reușit să-i resusciteze pe "cruciați" și în cele din urmă i-a menținut în primul eșalon, deși emoțiile au fost mari până în ultima etapă.
Deși obiectivul a fost îndeplinit, Chivu nu și-a dat încă acceptul să continue la cârma formației emiliene. Asta pentru că ar putea avea șansa uriașă de a deveni antrenorul Intrului. Presa din Italia anunță la unison că românul a devenit favorit să-i ia locul lui Simone Inzaghi, plecat la Al Hilal.
Cristi Chivu e aproape de Inter! Românul glumea în ultimele zile despre zvonurile care îl dădeau pe banca "nerrazzurilor"
În urmă cu câteva zile, fostul căpitan al echipei naționale a oferit un interviu exclusiv pentru Superbet, în care a abordat mai multe subiecte legate de cariera sa. Probabil că atunci nu știa că șansele sale de a ajunge pe banca echipei la care a scris istorie ca fotbalist sunt atât de mari, dar cert este că a avut un răspuns hilar când a fost rugat să comenteze zvonurile că ar putea ajunge antrenorul lui Inter.
"Eu nu aud voci! Deși sunt operat pe creier, nu am ajuns încă în stadiul în care să văd fantome. Nu aud voci și nu văd nici fantome! Spre norocul meu încă sunt sănătos la cap, deși nu știu ce îmi va rezerva viitorul.", a spus Chivu.
În același interviu, Chivu recunoștea că nu ajunsese la un numitor comun cu Parma: "E o strategie pe care încă nu am dus-o la bun sfârșit cu clubul, în discuțiile în care ne-am angajat de o săptămână și care vor continua săptămâna viitoare (n.r. săptămâna asta). Atunci voi ști ce obiectiv am".
Vorbind despre Inter, Chivu a subliniat că fosta sa echipă a avut un sezon foarte bun, dar crede că ceva s-a rupt pe final, probabil și din cauza dorinței uriașe de a realiza tripla campionat / Cupă / Champions League, cum s-a întâmplat în 2010.
"Inter a avut un parcurs minunat anul ăsta din punctul meu de vedere, atât de vedere calitativ, cât și al rezultatelor pe care le-au obținut. S-au angrenat pe mai multe fronturi și și-au dorit să repete tripleta pe care noi am obținut-o în 2010. Era un obiectiv care la un moment dat părea realizabil, dar a intervenit ceva. Sigur, nu e ușor să joci peste 70 de meciuri într-un sezon, să consumi energie, pentru că obsesia asta de a câștiga tripla îți consumă foarte multă energie. Știu asta din experiența din 2010. Până când nu ne-am calificat în finala cupei Italiei, finala Champions League și înainte să jucăm ultima etapă nu ne-am gândit niciodată că vom fi în stare să câștigăm toate cele 3 trofee. Cred că ei au început să se gândească prea devreme la lucrul ăsta și asta le-a consumat foarte multă energie", a adăugat managerul de 44 de ani.
Rămâne de văzut care va fi viitorul lui Cristi Chivu, dar cert este că posibilitatea ca el să ajungă antrenorul lui Inter e cât se poate de reală. E posibil ca negocierile să dureze câteva zile, dar important e că se află în desfășurare. Presa din Italia acordă spații largi asupra a ceea ce se întâmplă la gruparea de pe Meazza și în cursul zilei de astăzi ar trebui să apară primele reacții oficiale din partea clubului din Milano.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo